Antena 3 CNN Actualitate Cultură Scriitorul genial care a sfidat regulile societăţii. Povestea de iubire interzisă de lege l-a trimis la închisoare

Scriitorul genial care a sfidat regulile societăţii. Povestea de iubire interzisă de lege l-a trimis la închisoare

Scriitorul genial care a sfidat regulile societăţii. Povestea de iubire interzisă de lege l-a trimis la închisoare
Sursa foto: Foto: www.oscar-wilde.net
04 Apr 2012   •   10:35

În ianuarie 1891, Lordul Alfred „Bosie” Douglas, în vârstă de 20 de ani, l-a întâlnit pe omul de care avea să se îndrăgostească. Acesta era nimeni altul decât Oscar Wilde.

La data de 1 aprilie a aceluiaşi an, dezgustat de orientarea sexuală a fiului său, tatăl tânărului lord i-a trimis o scrisoare de ameninţare acestuia.

Alfred Douglas i-a răspuns tatălui său printr-o simplă afirmaţie: „Eşti un omuleţ tare amuzant”.

Patru ani mai târziu, în mai 1895, Oscar Wilde a fost băgat la închisoare sub acuzaţia de „indecenţă”. În 1897 , Wilde a fost eliberat din închisoare într-o stare fizică precară. Trei ani mai târziu, scriitorul a murit.



Aceasta este scrisoarea pe care John Douglas i-a trimis-o fiului său, iubitul lui Oscar Wilde:

Îmi este extrem de greu să îţi scriu această scrisoare şi precizez că nu doresc un răspuns în scris de la tine.(..)

Observ că nu vrei să faci nimic bun cu viaţa ta şi nu am de gând să mai finanţez trândăveala asta. (...)

Un alt subiect pe care vreau să-l ating şi care este o sursă de durere pentru mine este relaţia ta strânsă cu acest Oscar Wilde. Trebuie să pui capăt acestei relaţii sau te voi dezmoşteni şi voi înceta să-ţi mai trimit bani. Nu încerc să analizez această intimitate şi nici să fac acuzaţii.

Am auzit că soţia acestui om vrea să divorţeze de el şi îl acuză de sodomie şi alte fărădelegi. Dacă aceste informaţii sunt adevărate şi dacă vor deveni publice, atunci voi avea tot dreptul să-l împuşc cu prima ocazie.

Al tău tată dezgustat,

John Douglas, Marquess of Queensberry"



Oscar Wilde este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de limbă engleză. Wilde a publicat versuri (Poems – 1881), povestiri (The Happy Prince and Other Stories, 1888), eseuri (The Soul of Man under Socialism, 1991). Romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray) este cea mai importantă operă a sa şi reprezintă o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice.

În 1884. Wilde s-a căsătorit cu Constance Lloyd, cu care a avut doi fii. În 1886, Wilde are prima relație homosexuală cu tânărul Robbie Ross (la moartea acestuia din urmă, cenușa sa a fost înhumată în mormântul lui Oscar Wilde).

Declinul lui Wilde a început în vara anului 1891, când Oscar l-a întâlnit pe lordul Alfred Douglas. Cei doi au devenit iubiți și de nedespărțit până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu. Acuzat de homosexualitate, pe atunci ilegală în Anglia, Wilde a fost condamnat la închisoare.

Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde a dus o viață de ostentație cinică și de scandal, afișându-și public relația sa homosexuală.

 




 

×
Subiecte în articol: scriitor literatura
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close