Antena 3 Actualitate Cultură Traian Ungureanu ameninţă: Mă arunc de pe bloc!

Traian Ungureanu ameninţă: Mă arunc de pe bloc!

05 Dec 2008   •   03:58
Traian Ungureanu ameninţă: Mă arunc de pe bloc!

Prietenul zgomotos al preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum îl descrie Doru Buşcu în ultimul său editorial din Cotidianul, Traian Ungureanu spune că în cazul formării unei coaliţii de guvernare PSD-PD-L, deci al reformării Frontului Salvării Naţionale, el se va arunca de pe bloc. ?Mă arunc de pe bloc! Îmi menţin promisiunea, în ciuda teribilei crize imobiliare. Completez: mă arunc de pe bloc, pe cuplul Patriciu-Tăriceanu, regizorii eventualei apropieri PSD-PD-L?, scrie Traian Ungureanu în editorialul său din Cotidianul.
El susţine că Dinu Patriciu încearcă, din nou, să aducă la putere PSD, blocând alianţa naturală a PNL cu PD-L. ?Asta lasă PD-L faţă în faţă cu două variante: să formeze un guvern minoritar care s-ar sprijini pe aer, bază de pe care ar urma să se bată cu o criză economică iminentă. Sau să facă o alianţă de guvernare cu PSD?, scrie Traian Ungureanu, o alianţă în care ?Năstase va prelua Ministerul Justiţiei, Vanghelie va gira Cultura, asistat de Mazăre - omul nostru la Agenţia pentru Românii surprinşi de mafia în Dobrogea?.
Doru Buşcu povestea despre promisiunea lui Traian Ungureanu chiar cu o zi înainte, când se pare că T.R.U. ştia ?destul de puţin despre negocierile dintre PD-L şi PSD?. ?Ce faci, l-am întrebat, dacă PD-L intră în cârdăşie cu alde Hrebenciuc?. Puţin încurcat, parcă aşteptând întrebarea, Traian mi-a răspuns dintr-o suflare: Mă arunc de pe bloc, ce dracu' să fac!?, scria Doru Buşcu.
Mai departe, Traian Ungureanu scrie că efectul acestei alianţe este bine calculat şi are ca scop ?discreditarea dreptei şi anihilarea bazei populare a preşedintelui Băsescu?, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2009. ?PD-L va fi încolţit de indignarea unui electorat care a votat împotriva PSD. Mai departe, grupul Tăriceanu-Patriciu va ieşi din troaca socialistă în care l-a palpat subacvatic pe Iliescu şi va descoperi că e singurul apărător al dreptei capitaliste în România?, mai scrie Ungureanu.
Citiţi editorialul lui Doru Buşcu
Citiţi editorialul lui Traian Ungureanu
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Traian Ungureanu
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close