1 Mai. Costineşti. Vama Veche. Foc de tabără. Petreceri cu trubaduri şi voie bună. 23 august. Grătar, mititei, bere răcită în râu. Aţi fost acolo sau măcar aţi auzit despre cum se distrau românii în comunism. Se distrau chiar şi aşa, cu terasele în care se poate dansa doar între orele 13.00 şi 15.00, respectiv între 18.00 şi 22.00. Cu bere românească, cu agenţii de filaj pe poziţie şi cu ochii după străini şi valută. Mai erau ceaiurile dansante, au fost apoi şi Cenaclul Flacăra, Woodstock-ul socialismului prea târziu, cinematecile improvizate şi, parcă dintotdeauna, cărţile în samizdat. Aşa îşi petreceau românii timpul liber – desigur, e exagerat să-i spunem „liber“, dar aşa se spune. Totuşi, trebuie să fi existat cineva, în toată această jumătate de secol de comunism, care să se fi-ntrebat, româneşte, omeneşte, cu aceste cuvinte: da’ ăia care ne conduc cum s-or distra? Desigur, nu vorbim despre legendarele petreceri ale lui Nicu Ceauşescu.
Mai multe, pe adevarul.ro.
Ştiri video recomandate