Antena 3 CNN Actualitate De ce sa iti inscrii copilul la o gradinita particulara

De ce sa iti inscrii copilul la o gradinita particulara

 De ce sa iti inscrii copilul la o gradinita particulara
26 Ian 2018   •   18:38

Criza numarului de gradinite de stat din Romania este de ceva vreme o problema acuta a invatamantului prescolar din tara noastra.

Daca vorbim de gradinitele de stat cu program prelungit, observam ca numarul acestora este destul de mic in comparatie cu cererea, neacoperind nevoile doritorilor. In lipsa unui interes real, manifestat de stat in privinta construirii de noi astfel de unitati, asistam la implicarea intensa a mediului privat in aceasta zona.

La fel ca si gradinita teddybear, au aparut numeroase alte unitati de acest gen care ofera prescolarilor un mediu propice dezvoltarii lor armonioase, atat din punct de vedere emotional, dar si intelectual. Nevoia cea mare de gradinite este pe segmentul unitatilor prescolare cu program prelungit.

In aglomeratiile urbane mari, precum Bucurestiul, unde gradul de ocupare a fortei de munca este foarte mare, nevoia de gradinite cu program prelungit este, in continuare, destul de ridicata. Gradinitele sunt obligate astfel sa isi adapteze programul conform orarului de lucru al parintilor.

Societatea actuala nu mai este construita ca acum 30 de ani, cand oamenii lucrau in fabrici si uzine, unde programul de lucru era aproape standard peste tot. In zilele noastre, firmele isi construiesc programul de lucru in functie de specificul fiecarei unitati in parte.

Gradinitele particulare au venit sa umple acel spatiu gol lasat neacoperit de unitatile prescolare de stat, care inca mai pacatuiesc prin faptul ca nu isi adapteaza orarul de functionare in concordanta cu programul de lucru al parintilor. Putem spune ca aceste unitati nu s-au dezvoltat mai deloc la capitolul “flexibilitate”, ramanand la fel de scortoase in relatia cu societatea.

E drept, taxele care trebuie platite in unitatile prescolare private sunt putin mai mari fata de cele practicate de stat, insa si educatia copiilor se face conform altor standarde. Programa educationala romaneasca a atras, de-a lungul timpului, diverse critici, fiind acuzata ca e invechita si neadaptata la cerintele actuale.

Specialistii acuza ca aceasta promoveaza mai mult modelul “ce se invata” decat schema “cum se invata”. Psihologii spun, pe de alta parte, ca fiecare copil traieste in felul lui singular actul invatarii. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, avem surpriza sa constatam ca o metoda considerata buna pentru unii este total nepotrivita pentru altii.

Din acest motiv, in mediul privat se pune accent pe metodologia centrata pe fiecare individ in parte, in detrimentul celei colective, axate pe grup. Fiecare copil e unic in felul sau, avand nevoie de tactici individualizate aplicabile de educator.

Fiind unitati private, unde satisfactia clientului primeaza, gradinitele particulare au venit pe acest segment cu o expertiza noua, diferita de cea din mediul bugetar.

Pentru a satisface pretentiile parintilor, doleante care, odata cu schimbarea mediului social, au devenit mult mai mari, unitatile prescolare private trebuie sa inoveze permanent si sa aduca mereu in fata copiilor metode inedite de predare si invatare.
In aceste unitati private se pune accentul pe urmatoarele metode:
- promovarea pasiunii de a invata
- stimularea conduitelor cooperante
- formarea unui sistem propriu de valori
- dezvoltarea spiritului de initiativa
- dezvoltarea abilitatilor de gandire creativa

×
Parteneri
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close