Antena 3 CNN Externe Premierul Slovaciei a fost împușcat | Robert Fico a ieşit din operaţie şi este stabil

Premierul Slovaciei a fost împușcat | Robert Fico a ieşit din operaţie şi este stabil

Premierul slovac, Robert Fico, a fost împușcat. Tentativa de asasinat a avut loc în timpul unui eveniment public. Martorii susțin că au fost auzite mai multe împușcături.

Premierul Slovaciei a fost împușcat | Robert Fico a ieşit din operaţie şi este stabil
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Mai 2024   •   21:30

Update 00:55. Robert Fico „este de așteptat să supraviețuiască” după intervenția chirurgicală, a declarat vicepremierul Slovaciei, Tomáš Taraba.

Acesta a afirmat pentru BBC că Fico nu se mai află într-o situație care să îi pună viața în pericol.

El a spus: „Din fericire, din câte știu, operația a decurs bine și cred că va supraviețui. Nu se mai află într-o situație care să îi pună viața în pericol în acest moment”.

„A fost grav rănit, un glonț i-a trecut prin stomac, iar al doilea a lovit articulația, imediat a fost transportat la spital unde a intrat în operație”, a mai spus Taraba.

Update 00:30. Premierul slovac a ieşit din operaţia care a durat câteva ore şi este stabil, transmite presa internaţională.

Update 21:50. ”Bărbatul care l-a atacat pe Robert Fico fusese asociat anterior cu grupul pro-rus Slovenský Branci. Informația a fost publicată de presa maghiară și preluată de presa din Slovacia. Totodată, presa străină a publicat și o fotografie postată de grupare în 2017, în care apare atacatorul. 

Slovenský Branci a fost o organizație paramilitară neînregistrată care a activat în Slovacia încă din 2012. Organizația a colaborat cu filiala slovacă a Lupilor Nopții, un club de motocicliști ruși și o organizație paramilitară neoficială a guvernului rus. 

Organizația avea aproximativ 200 de membri. Pe 11 octombrie 2022 organizația a anunțat oficial încetarea activităților sale pe profilul său de Facebook. Motivul încetării activității nu a fost precizat”, a explicat Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

Update 21:30. Ministrul Apărării din Slovacia, Robert Kaliňák, a declarat că prim-ministrul țării, Robert Fico, este încă supus unei intervenții chirurgicale și este în stare „extrem de gravă”.

Kaliňák, într-o conferință de presă în fața spitalului din Banská Bystrica, a declarat că medicii „luptă pentru viața” premierului, care a suferit „politraume grave după mai multe împușcături”.

„Starea de sănătate a lui Fico este gravă”, a spus el.

”Nu avem vești bune momentan și ne punem speranța în mâinile medicilor specialiști de la spital”.

Kaliňák a spus că operația durează însc de acum trei ore și jumătate și că mai multe informații medicale vor fi disponibile mai târziu, scrie The Guardian.

Update 19:30. Potrivit informațiilor furnizate de Aktualít, premierul a suferit trei răni prin împușcare, două la braț și una în abdomen. În aceste momente este supus unei operații la spitalul din Banská Bystrica.

Update 18:40. Informațiile despre starea de sănătate a lui Robert Fico au fost puse sub embargo. Telefoanele mobile au fost luate de la tot personalul medical de la camera de urgență din Banská Bystrica.

Potrivit televiziunii, Fico a fost supus unei tomografii computerizate. Nu se știe la ce alte teste a fost supus.

Update 18:00. Intrarea în camera de urgență a spitalului unde a fost transportat premierul a fost izolată de poliție. Ministrul Sănătății, Zuzana Dolinková, și șeful Ministerului de Interne, Matúš Šutaj Eštók, sunt de asemenea prezenți.

Update 17:50. ”Vă mulțumim pentru manifestările de solidaritate și sprijin. Credem cu toții că prim-ministrul va face față acestei bătălii dificile”, a declarat ministrul Juraj Blanár. Ministerul său de Externe a informat ambasadele și reprezentanții UE cu privire la acest act.

"Condamn cu fermitate acest act insidios, care a fost comis împotriva premierului, ca un atac la adresa democrației", a declarat Blanár.

Update 17:30. Consilierul premierului, Eduard Chmelár, susține că împușcarea premierului este cea mai gravă situație din istoria modernă a Slovaciei și este o consecință a atmosferei de ură și a polarizării societății. El a calificat-o drept o "consecință naturală" a situației.

"Nu s-ar fi putut termina altfel. Nu ar trebui să ne învinovățim unii pe alții acum, ci să facem apel la întreaga societate să se calmeze", a spus el, adăugând că este important ca haosul să nu continue. El a apreciat că opoziția a anulat protestele de astăzi.

Update 17:25. Președintele Klaus Iohannis condamnă actele extremiste care amenință valorile noastre europene fundamentale, după ce premierul slovac Robert Fico a fost împușcat.

„Șocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Îi doresc însănătoșire completă și rapidă. Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste, care amenință valorile noastre europene fundamentale”, a transmis președintele Iohannis.

Update 17:20. Un mesaj a apărut pe pagina oficială a premierului Slovaciei, Robert Fico, la scurt timp după ce acesta a fost împușcat.

”Astăzi a avut loc un atentat la viața lui Robert Fico. A fost împușcat de mai multe ori și se află în prezent în stare critică.

În acest moment, este transportat cu elicopterul la Banská Bystrica, deoarece ar dura prea mult să ajungă la Bratislava, având în vedere necesitatea intervenției de urgență.

Următoarele ore vor decide”, se arată în mesajul apărut pe pagina oficială de Facebook a premierului slovac. 

Update 16:50. Jurnaliștii slovaci susțin că atacatorul este un bărbat de 71 de ani din Slovacia. El este audiat de anchetatori.

Se pare că premierul are răni la abdomen și la mâini. Echipa guvernamentală nu a emis încă nicio declarație publică despre incident și despre starea de sănătate a lui Fico.

Update 16:16. Robert Fico a fost împușcat în timp ce ieșea printre oameni, chiar în fața Centrului Cultural unde avusese loc o ședință de Guvern. 

Martorii povestesc că un individ din mulțime l-a strigat pe Robert Fico, spunându-i ”Robo, vino aici”, iar în momentul în care premierul slovac s-a apropiat de el și a încercat să dea mâna cu el, acesta l-a împușcat. 

În acest moment, potrivit televiziunii slovace, premierul este dus la un spital din Banská Bystrica., cu mai multe plăgi la nivelul abdomenului. Starea de sănătate a acestuia este extrem de gravă, scriu agențiile de presă străine.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Sunt șocat și îngrozit de rănirea premierului Robert Fico în Handlová. Condamnăm fără echivoc și cu fermitate orice violență. Credem că premierul Fico va fi bine și că acest act teribil va fi clarificat cât mai curând posibil", a declarat Michal Šimečka, președintele Slovaciei Progresiste.

Președintele SNS, Andrej Danko, și-a exprimat sprijinul pentru partidul Smer-SD și pentru premierul Robert Fico, care a fost împușcat miercuri. Danko susține că circumstanțele vor fi investigate. El consideră că este evident că acesta este rezultatul unui conflict social.

Trei alți miniștri au fost evacuați de la fața locului imediat ce premierul a fost rănit. 

”Am auzit trei sau patru împușcături. L-am văzut pe Fic ridicat de agenți. Ulterior, trăgătorul a fost imobilizat”, a descris incidentul pentru Aktuality.sk jurnalistul Daniel Vražda. Potrivit sursei Aktuality, trăgătorul a fost reținut.

×
Subiecte în articol: Robert Fico Slovacia
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close