Antena 3 CNN Actualitate Două anotimpuri în aceeaşi zi, în România: 26 de grade în ţară, nămeţi pe Transalpina

Două anotimpuri în aceeaşi zi, în România: 26 de grade în ţară, nămeţi pe Transalpina

Dacă în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării sunt temperaturi aproape de vară, care ajung la 26 de grade, în alte zone încă se deszăpezesc drumuri.

Două anotimpuri în aceeaşi zi, în România: 26 de grade în ţară, nămeţi pe Transalpina
Sursa foto: Getty Images-CNAIR Facebook
de Georgiana Adam    |    11 Apr 2024   •   10:20

Drumarii lucrează din greu pe Transalpina pentru deszăpezirea drumului. Deşi circulaţia încă nu a fost deschisă, mulţi şoferi aleg să traverseze şoseaua şi se supun unor riscuri imense.

Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au găsit nămeţi de câţiva metri pe mai multe zone şi au fost nevoiţi să intervină cu autofreze.

"Continuăm pe DN67C lucrurile de îndepărtare a zăpezii de pe partea carosabilă și pregătim deschiderea drumului. 

Lucrăm cu două autofreze de mare capacitate: una lucrează pe sectorul dinspre Obârșia Lotrului, una dinspre Rânca, două încărcătoare frontale de mare capacitate și un utilaj cu răspânditor de material antiderapant care acționează cu sare pentru a topi gheața care se formează pe timpul nopții", a spus Cristian-Gheorghe Tudor, reprezentant DRPD Craiova.

Deși circulaţia rutieră nu s-a deschis încă, există șoferi care pătrund pe acest sector de drum supunându-se la un risc major.

"Rugăm participanți la trafic să nu încerce să intre pe acest sector de drum, pentru că pe timpul nopții se formează gheață pe partea carosabilă și riscurile de evenimente rutiere nedorite sunt foarte, foarte mari", a mai precizat reprezentantul DRPD Craiova.

×
Subiecte în articol: deszapezire transalpina
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close