Antena 3 CNN Actualitate Educație Facultatea din Bucureşti cu 36 de candidaţi pe un loc. Românii se pot angaja aproape oriunde după absolvire

Facultatea din Bucureşti cu 36 de candidaţi pe un loc. Românii se pot angaja aproape oriunde după absolvire

Cunoscuta Facultate de Drept a reuşit să fie detronată în topul înscrierilor candidaţilor. În acest an, o altă facultate din România a ajuns să aibă 36 de candidați pe un loc.

Facultatea din Bucureşti cu 36 de candidaţi pe un loc. Românii se pot angaja aproape oriunde după absolvire
Sursa foto: pixabay.com/ geralt
de Georgiana Adam    |    06 Oct 2023   •   14:22

Facultatea de Psihologie și Științele Educației a reușit anul acesta să detroneze Facultatea de Litere și Facultatea de Drept, alte două domenii consacrate.

Anul acesta, la Universitatea din București s-au înregistrat cele mai multe candidaturi din ultimii 14 ani. Potrivit datelor parțiale din luna iulie 2023, anul acesta instituția a atras 43.921 de dosare de înscriere. 

Cea mai mare concurență a fost la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, urmată de Facultatea de Limbi Străine.

Top trei specializări cu cele mai multe înscrieri:

Citește și: București VS Cluj | Ofertele universitare, beneficiile și diferențele dintre cele două mari orașe

- Științe cognitive de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (36,89 candidați / loc bugetat)

- Psihologie de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (19,12 candidați / loc bugetat)

- Spaniolă de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (18,72 candidați / loc bugetat)

Programul Științe Cognitive de la Facultatea de Psihologie a fost fondat în 2021, inițial doar în engleză, de către profesorii universitari Mircea Dumitru și Dragoș Iliescu. Începând cu 2022 a fost lansată și varianta în limba română, iar anul acesta succesul programului a fost un șoc și pentru fondatorii acestuia.

Atât psihologia clasică, cât și Științele Cognitive, pregătesc studenții pentru a profesa în domeniul psihologiei, dar Științele Cognitive pun mai mult accent pe partea de cercetare.

"Indubitabil este un program de psihologie, adică e recunoscut de Colegiul Psihologilor din România, ai toate drepturile unui absolvent de psihologie. Și asta înseamnă că poți să devii psiholog cu drept de liberă practică (…).

Pe de altă parte, nu-i singurul lucru pe care poți să-l faci", spune profesorul Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și psihometrie.

Principala problemă a absolvenților de psihologie din țara noastră este lipsa de versatilitate, de adaptabilitate pe piața muncii, consideră acesta.

Una dintre explicațiile pentru care Științele Cognitive sunt la mare căutare ține de faptul că absolvenții acestei facultăți pot opta să se specializeze în diferite domenii.

De la psihologia consumatorului (studiul comportamentului consumatorilor și motivația din spatele alegerii produsului X), psihologie organizațională (recrutare, motivarea angajaților în cadrul unei companii, analiza performanței angajaților), psihologia muncii, transporturi și servicii (oferirea de avize psihologice cum ar fi permisul de conducere), psihologie aplicată în domeniul securității naționale (pentru a deveni psiholog în penitenciare sau unități militare), psihologia sportului (înțelegerea performanței sportivilor) şi până la cercetare propriu-zisă.

Chiar dacă există o multitudine de variante de viitor, cei mai mulți studenți aleg să se specializeze pe partea de terapie și psihologie clinică.

Profesorul Dumitru estimează că aproximativ o treime dintre studenți renunță la această facultate, majoritatea în primul an.

"Este un program dificil, complex, care necesită timp și dedicare. În caz contrar, riști să rămâi foarte mult în urmă și să nu înțelegi conținuturile predate", punctează acesta, potrivit buletin.de.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close