Antena 3 CNN Actualitate Educație Impact bugetar de 16 miliarde de lei pentru revendicările profesorilor. Guvernul le oferă de trei ori mai puțini bani

Impact bugetar de 16 miliarde de lei pentru revendicările profesorilor. Guvernul le oferă de trei ori mai puțini bani

Impactul bugetar al măsurilor pe care dascălii le vor luate în favoarea lor este de 16 miliarde de lei, însă Guvernul le oferă de trei ori mai puțini bani.

Impact bugetar de 16 miliarde de lei pentru revendicările profesorilor. Guvernul le oferă de trei ori mai puțini bani
Sursa foto: Freepik
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mai 2023   •   10:32

Principala revendicare a profesorilor, care i-a determinat să iasă în stradă, este legată de creșterea salariilor.

Cadrele didactice au cerut o creștere cuprinsă între 50% și 81% pentru conducerea din învățământul superior, între 65% și 86% pentru conducerea din învățământul preuniversitar și între 40% și 103% pentru conducerea care vizează funcțiile didactice auxiliare.

De asemenea, pentru profesorii din învățământul superior s-a cerut o creștere cuprinsă între 34% și 80%, iar pentru dascălii din învățământul preuniversitar o majorare cuprinsă între 6% și 30%.

În plus, salariul profesorului debutant ar fi trebuit să devină egal cu salariul mediu pe economie, adică aproximativ 4.000 de lei.

Citește și: Greva generală continuă! Sindicatele din Educaţie răspund după oferta primită de la Guvern

Potrivit unor surse, toate aceste cerințe ar reprezenta o valoare totală de 16 miliarde de lei.

În schimbul acestor revendicări, Guvernul a propus varianta acordării sumei de 1.000 de lei, în luna iunie, pentru 220.000 de profesori și a sumei de 1.500 de lei, în luna octombrie, pentru același număr de cadre didactice.

Varianta propusă de Guvern ar produce un impact bugetar de 5,5 miliarde de lei, adică de trei ori mai puțin decât au cerut profesorii, în condițiile în care bugetul alocat pensiilor speciale atinge valoarea de 12 miliarde de lei.

×
Subiecte în articol: grevă profesori revendicări
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close