Antena 3 CNN Actualitate Educație Măsurile cerute de Ministerul Educației, după dezvăluirile Antena 3 CNN privind cazul copilului abuzat la o școală din București

Măsurile cerute de Ministerul Educației, după dezvăluirile Antena 3 CNN privind cazul copilului abuzat la o școală din București

Ministerul Educației a cerut luarea unei serii de măsuri în unitățile de învățământ, după dezvăluirile Antena 3 CNN privind cazul copilului abuzat într-o școală din București.

Măsurile cerute de Ministerul Educației, după dezvăluirile Antena 3 CNN privind cazul copilului abuzat la o școală din București
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației
de Mia Lungu    |    05 Mar 2024   •   17:15

În școlile cu un număr ridicat de cazuri de violență înregistrate se va acorda sprijin de urgență pentru planificarea și desfășurarea unor măsuri de prevenire și combatere a cazurilor de violență. Școlile identificate și măsurile luate vor fi raportate la Ministerul Educației până în 31 martie.

Referitor la situația existentă la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București, Ministerul Educației a transmis că a dispus efectuarea unei cercetări de către Corpul de Control din cadrul ministerului.

La acest moment, echipa de control desfășoară o cercetare pentru verificarea managementului unității de învățământ din perspectiva asigurării siguranței în școală.

Ministerul Educației transmite să vor fi făcute publice concluziile cercetării.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a informat că, în cursul zilei de marți, directoarea unității de învățământ și-a înaintat demisia, documentul fiind înregistrat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

„În ceea ce privește cele mai recente demersuri întreprinse de Ministerul Educației pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, vă comunicăm că elaborarea „Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ” a fost urmată de sesiuni de prelucrare cu inspectorii școlari generali, de transmiterea către inspectoratele școlare județene și de publicarea de materiale informative privind modalitatea de aplicare. Acțiunile au continuat cu diseminarea materialelor în unitățile de învățământ, cu prezentarea Procedurii directorilor Centrelor de Resurse și Asistență Educațională, cu solicitarea ca aceștia să desfășoare ateliere de formare privind aplicarea ei”, transmite Ministerul Educației.

În ceea ce privește demersurile viitoare, Ministerul Educației cere ca până în data de 31 martie 2024, inspectoratele școlare județene și Centrele Județene de Resurse și de Asistență Educațională să organizeze noi sesiuni de formare cu toți directorii din județe privind aplicarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ.

De asemenea, Ministerul Educației cere ca până în data de 15 martie 2024, toate unitățile de învățământ preuniversitar să afișeze materialele vizuale de informare disponibile pe site.

„Inspectoratele școlare județene vor monitoriza aplicarea Procedurii și incidența cazurilor de violență în acord cu prevederile în vigoare. În școlile cu un număr ridicat de cazuri de violență înregistrate, ISJ și CJRAE vor acorda sprijin de urgență pentru planificarea și desfășurarea unor măsuri de prevenire și combatere a cazurilor de violență. Școlile identificate și măsurile luate vor fi raportate la Ministerul Educației până în data de 31 martie 2024”, potrivit Ministerului Educației.

Ministerul reamintește că că inspectoratele școlare județene, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională și unitățile de învățământ trebuie să colaboreze cu Birourile de Siguranță Școlară și Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în acord cu Planul Național Cadru de Acțiune semnat în septembrie 2023.

„Ministerul Educației condamnă cu fermitate orice act de violență. Reiterăm necesitatea ca toți cei care desfășoară activități în mediul școlar să acționeze în interesul superior al copilului, în momentul în care este sesizat un act de violență. Responsabilitatea pentru diminuarea violenței în mediul școlar aparține tuturor celor implicați în viața școlii”, mai arată ministerul.

Mai mulți părinți s-au adunat încă de luni în fața Școlii Nicolae Titulescu, din Sectorul 1 al Capitalei, după ce în spațiul public au apărut informații că un elev din clasele primare a fost violat de două ori în toaletă, de către colegi mai mari.

Băiețelul violat are acum 10 ani, iar la prima agresiune ar fi avut doar 8 ani.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu au fi fost informate despre niciuna dintre cele două situații.

Ministrul Ligia Deca a trimis, marți dimineață, Corpul de Control al Ministerului Educației la Școala Nicolae Titulescu din Capitală, dar și la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Ea a spus că a aflat despre caz din presă.

×
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close