Antena 3 CNN Actualitate Educație Mediile elevilor ar putea fi încheiate doar cu două note pe disciplină, în contextul grevei profesorilor

Mediile elevilor ar putea fi încheiate doar cu două note pe disciplină, în contextul grevei profesorilor

În contextul grevei profesorilor, elevii ar putea avea mediile încheiate la școală, doar cu două note pe disciplină, potrivit unui proiect propus în această seară de Ministerul Educației.

Mediile elevilor ar putea fi încheiate doar cu două note pe disciplină, în contextul grevei profesorilor
Sursa foto: Agerpres
de Ioana Mircea    |    06 Iun 2023   •   22:42

Ministerul Educației a publicat în această seară un proiect de modificare al Regulamentului Cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar. Potrivit acestuia, mediile vor putea fi încheiate în anul școlar 2022-2023 doar cu două note pe materie.

Mai multe de atât, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ. Măsura vine în contextul grevei generale a profesorilor.

Potrivit proiectului, la articolul 107, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: „(4^1) În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”, potrivit edupedu.ro.

Citește și: Greva generală continuă cu aproape 87% dintre angajații din învățământ

×
Subiecte în articol: grevă profesori incheiere medii
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close