"De pamplezir" înseamnă de plăcere, din capriciu, gratuit, de amorul artei, fără vreo miză serioasă. Când se folosește? Ei bine, oricând vrei să spui că faci ceva doar ca să bifezi sau de plăcere. Și e foarte folosit în presă, în editoriale, în cronici de evenimente sau cronici sportive. Ce avantaje are? Vine cu o doză de ironie, o mulțime de nuanțe și o sonoritate franțuzită, iar toate astea fac din această expresie ceva foarte agreabil. Pamplezir nu este în DEX.
Dar găsim în DEX "plezir", pleziruri = plăcere. Bineînțeles, din franțuzescul "plaisir". Cuvântul a intrat în română cel mai probabil în secolul al XIX-lea și a rămas cu o grafie românească, se scrie cum se aude. Are și două derivate pe teren românesc, plezirist și plezirism, pe care Rodica Zafiu le numeste pseudofrantuzisme. Vă invit să citiți un articol extrem de interesant publicat recent de Rodica Zafiu în Dilema Veche, Plezirisme. Vorbește exact despre asta. Pleziristul este un hedonist, un om care cultivă plăcerile, dar, spune ea, în secolul trecut nu însemna asta, ci călător, excursionist, turist. Vă amintiti si textul lui Caragiale, "Tren de plăcere", un tren de sâmbătă care-i ducea pe bucuresteni la munte, care ar fi trebuit să fie de plăcere, dar devenea foarte aglomerat și numai plăcere nu mai era toată înghesuiala. Așadar, avem "plezir" în dicționare și avem "de pamplezir" în limba actuală, dar neinclus în dicționare explicative. Pamplezir e un cuvant format tot de la plezir, vom vedea imediat cum.
Sa vedem mai întâi câteva exemple din presă. "O ceremonie de pamplezir" - e titlul unui articol, în care un jurnalist local scrie despre o sarbatoare natională organizată cu fast la care politicienii pare ca au venit doar sa bifeze si sa tina discursuri. Ce înseamnă aici "de pamplezir"? Nu de plăcere. Aici o ceremonie de pamplezir e o ceremonie de formă, de ochii lumii, ca să fie, să nu zicem că nu am marcat momentul. Denotă superficialitatea, fastul lipsit de substanță și de trăire. Mai găsim în presă și "Fotbal de pamplezir" - asa scrie un jurnalist sportiv care relatează un meci amical încheiat cu esecul tricolorilor, care n-au fi fost deloc la inaltime. Deci fotbal cam degeaba, de formă, fara rezultate, ca sa fie, nimeni nu s-a străduit cu adevărat. Apare des in articole de sport, am găsit si "victorie de pamplezir".
Cam când ar fi apărut "de pamplezir" în română? Cu siguranță în secolul al XIX-lea, pentru că regăsim expresia la Caragiale, când spune Zița: "Merg numai așa de un pamplezir". De plăcere, dintr-un moft, dintr-un capriciu. Fără vreun scop anume, doar așa,că e agreabil.
Acum care este originea expresiei. Vasile Arvinte, în cartea Normele limbii literare în opera lui Caragiale" ne spune așa: "Sintagma franțuzească "par plezir" devine în vorbirea Ziței pamplezir". Asadar, iată o ipoteză: pamplezir vine de la "par plezir". Par plezir nu pare a fi o constructie frantuzească autentică, ci mai curând o incercare de traducere românească a lui "de plăcere", par plezir. Dacă ne gândim la românii foarte franțuziți din secolul al XIX-lea atunci e simplu să ne imaginăm că a circulat foarte bine expresia, alături de tot felul de alte asemenea cuvinte ironizate uneori de Caragiale. De ce e scrie așa, cum se aude? Pentru că așa se scriau pe atunci împrumuturile din franceză și a rămas această grafie românească.
Iată câteva cuvinte să ne amuzăm: musiu, bonsoar, rezon, parol, sanfason, alevoa.
"Pamplezir" ar merita să fie inclus în dicționare, pentru că reflectă o epocă și se folosește în continuare astăzi cu sensul de moft, plăcere, capriciu, într-o notă ironică și jucăușă. Unde mai pui sonoritatea, care e minunată, sună foarte simpatic, franțuzit.
