Antena 3 CNN Actualitate Educație Sorin Cîmpeanu anunţă rezultatele României la Olimpiada Internațională de Informatică

Sorin Cîmpeanu anunţă rezultatele României la Olimpiada Internațională de Informatică

România a urcat pe locul al doilea „all times” în Hall of Fame-ul Olimpiadei Internationale de Informatica, cu 123 de medalii, a anunțat duminică ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu anunţă rezultatele României la Olimpiada Internațională de Informatică
Sursa foto: Agerpres
de Claudia Popovici    |    14 Aug 2022   •   22:19

Ministrul Educației arată că lotul olimpic de Informatică al României este format din Alexandru Luchianov (Liceul Internațional de Informatică din Bucureşti), Luca Perju-Verzotti (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Andrei-Robert Ion (Liceul Internațional de Informatică din Bucureşti) și Alexandru-Radu Todoran (Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie/jud. Hunedoara).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sorin Cîmpeanu spune că s-a întâlnit cu acești elevi fabuloşi, în urmă cu trei săptămâni, in aeroport, la întoarcerea de la CEOI 2022, unde au câștigat tot ce se putea câștiga: 4 medalii și locul I pe echipe.

„Acum, la Olimpiada Internațională de Informatică (ediția 2022 - Indonezia), în aceeași formulă, dar coordonaţi și însoțiți de prof. Marius Nicoli (Colegiul Național) - Team Leader și Andrei-Costin Constantinescu (ETH - Zürich, fost medaliat olimpic), au reușit să strălucească din nou: 4 medalii, locul al doilea în Europa și locul 8 în lume (din 90 de ţări participante). Se cuvin mulțumiri tuturor celor care, de-a lungul anilor, au făcut posibilă o astfel de performanță: elevi, profesori, părinţi! Este un efort structurat, conjugat, centrat și orientat către excelență, un efort încununat de succes”, a scris ministrul Sorin Cîmpeanu pe Facebook.

El reamintește rezultatele de la această ediție:
-Alexandru Luchianov (Liceul Internațional de Informatică din București) - medalie de aur
-Luca Perju-Verzotti (Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București) - medalie de argint
-Alexandru-Raul Todoran (Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Orăștie) - medalie de argint
-Andrei-Robert Ion - medalie de bronz (Liceul Internațional de Informatică din București).
-locul al doilea în istoria Olimpiadei Internaționale de Informatică în clasamentul pe medalii
-locul al doilea în Europa și locul 8 în lume la ediția curentă.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close