Antena 3 CNN Actualitate Educație Studenţii români vor beneficia de credite începând din anul universitar viitor

Studenţii români vor beneficia de credite începând din anul universitar viitor

Studenţii români vor beneficia de credite începând din anul universitar viitor
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Oct 2015   •   14:20

Studenţii vor putea beneficia de credite prin intermediul Agenţiei de Credite pentru Studenţi începând din anul universitar viitor, a declarat joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

"În ceea ce privește Agenția de Credite pentru Studenți, avem în plan un proiect de 50 de milioane de euro, pe o perioadă de șapte ani, asta înseamnă 7 milioane de euro pe an. Asta înseamnă că putem oferi credite de studii în valoare medie de 10.000 de euro pentru un număr de 700 de studenți din România. Prima condiție ar fi aceea de a studia în România. În proiect sunt incluse rambursarea cu o perioadă de grație cu dobânzi preferențiale. Studenții vor putea lua credite de anul universitar viitor", a afirmat ministrul, la deschiderea noului an universitar 2015 — 2016, la Universitatea Politehnica din București, informează Agerpres.

În ceea ce privește bursele sociale, ministrul Educației consideră că acestea trebuie să fie mărite atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și numeric, astfel încât să asigure costurile de cazare și masă ale studenților.

Referindu-se la atragerea studenților străini de către instituțiile de învățământ superior, Cîmpeanu a afirmat că numărul celor care studiază în universitățile românești este mic în comparație cu alte țări în care nivelul de educație este asemănător celui din România.

"Dacă ne raportăm la numărul de studenți, la începutul anului universitar care s-a încheiat, erau înmatriculați în universitățile românești 500.000 de studenți români și 24.000 de studenți străini. Recomand tuturor universităților să aibă disponibile programe de studii în limbile engleză, franceză și germană, așa cum are și UPB. Sub 5% dintre studenți să fie studenți străini este sub potențialul României. Sunt țări care au sistem de învățământ de aceeași calitate în Europa și în care numărul studenților străini depășește 10%", a arătat demnitarul.

 

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close