Antena 3 CNN Actualitate Ea e educatoarea omorâtă de soț în casa, în București. Femeia a fost găsită înjunghiată în inimă, pe pat

Ea e educatoarea omorâtă de soț în casa, în București. Femeia a fost găsită înjunghiată în inimă, pe pat

O educatoare a fost înjunghiată mortal în propria casă, iar principalul suspect este chiar fostul soț, față de care avea un ordin de protecție și numeroase plângeri la Poliție.

Ea e educatoarea omorâtă de soț în casa, în București. Femeia a fost găsită înjunghiată în inimă, pe pat
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Aug 2021   •   10:39

Femeia, de profesie educatoare, în vârstă de 48 de ani a fost înjunghiată de mai multe ori chiar în propria locuință, joi dimineață.

Suspectul principal este soţul, Faur Valentin Nicuşor, cu care se afla în proces de divorţ şi care acum este căutat de toată poliţia. Potrivit vecinilor, totul a ponit de la faptul că femeia ar fi acceptat să mai aibă o discuție cu el chiar în apartament, asta deşi avea un ordin de protecţie emis împotriva lui.

Discuția a degenerat rapid şi individul a iscat un scandal la finalul căruia ar fi bătut-o şi înjunghiat-o de mai multe ori. Vecinii celor doi cunosc familia ca fiind una cu probleme, şi confirmă că au auzit certuri des, dar nimeni nu s-ar fi așteptat la un deznodământ aşa tragic.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat vineri de la IML și ieri familia a dus sicriul în Ardeal pentru înmormântare. Individul este căutat de politie.

Au existat 10 sesizări la 112 în ultimele 7 luni. Educatoarea avea ordin de protecție, dar el venea acasă cu acordul ei. Ea făcea plângeri și apoi le retrăgea pentru că vedea cumva că nu avea protecție din partea statului. Secția 7 nu l-a audiat niciodată în sesizările făcute de soție, informează surse Antena 3.

Bărbatul lucra ca şofer și după tură venea să se spele și pleca, era o înțelegere a lor.

În dormitor pe pat a fost găsită înjunghiată. Avea o lovitură în inima, antebraț și lovituri de apărare. Joi a fost dat în urmărire la frontiera.

Criminalul avea multe clasări în urma retragerii plângerilor de către soție.

×
Subiecte în articol: educatoare
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close