Antena 3 Actualitate Exclusiv surse din anchetă: Oasele găsite în casa lui Gheorghe Dincă sunt ale unei fetițe cu vârsta între 12 și 17 ani

Exclusiv surse din anchetă: Oasele găsite în casa lui Gheorghe Dincă sunt ale unei fetițe cu vârsta între 12 și 17 ani

31 Iul 2019   •   15:56
Exclusiv surse din anchetă: Oasele găsite în casa lui Gheorghe Dincă sunt ale unei fetițe cu vârsta între 12 și 17 ani

Update: Informații de ultimă oră oferite în exclusivitate de Antena 3. Potrivit surselor din anchetă oasele calcinate găsite în butoi la Gheorghe Dincă sunt umane, au aparținut unei fetițe cu vârsta între 12 și 17 ani. E foarte greu să se stabilească cu certitudine. Aceste oase vor fi duse la un aparat special, unde vor fi făcute pulbere ca să vadă dacă mai există urme de ADN. Urmează să se vadă dacă acesta coincide cu cel al Alexandrei. 

Update: Surse din anchetă au declarat în eclusivitate pentru Antena 3 că oasele au aparținut unei persoane cu talie mică, subțire, posibil un copil și urmează să se inventariaze vârsta.

Știre inițială: Fragmentele osoase descoperite în „casa groazei” din Caracal, acolo unde se presupune că adolescenta Alexandra Mihaela Măceșanu a fost ucisă de Gheorghe Dincă, au ajuns la IML ”Mina Minovici”.

Specialiștii au demarat testele antropologice, iar la o primă evaluare pare că oasele calcinate, extrem de mici, sunt de proveniență umană. În acest moment al derulării procedurilor științifice, legiștii de la IML ”Mina Minovici” specializați în antropologie au pus fragmentele osoase la curățat, în recipiente speciale, într-o substanță dură.

Este vorba de o tehnică de laborator menită să pregătească bucățile de os pentru efectuarea testelor ADN ale căror rezultate vor arăta dacă este vorba de fragmente umane și, mai ales, dacă ele aparțin Alexandrei. La o primă evaluare – ce va fi certificată zilele viitoare doar după efectuarea testelor genetice și antropologice -, specialiștii spun că bucățile de os, toate calcinate și extrem de mici, ar fi de proveniență umană, scrie Libertatea. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close