Antena 3 CNN Actualitate Fosta soție a lui Tăriceanu va fi audiată la ÎCCJ

Fosta soție a lui Tăriceanu va fi audiată la ÎCCJ

Fosta soție a lui Tăriceanu va fi audiată la ÎCCJ
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Apr 2017   •   08:14

Ioana Valmar, fosta soţie a lui Călin Popescu-Tăriceanu, este citată astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care preşedintele Senatului este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost şef al Cancelariei când premier era Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, după ce ar fi dat o declaraţie neadevărată atunci când a fost audiat ca martor în dosarul "Ferma Băneasa". 
 

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: sotie Tariceanu audiata martor dosar
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Avertizare meteo imediată
x close