Antena 3 CNN Actualitate Inedit Ce înseamnă de fapt „român“. Marele războinic de la care ar fi fost împrumutat acest nume

Ce înseamnă de fapt „român“. Marele războinic de la care ar fi fost împrumutat acest nume

Ce înseamnă de fapt „român“. Marele războinic de la care ar fi fost împrumutat acest nume
Sursa foto: foto: Pixabay.com
26 Feb 2018   •   12:32

Originea cuvântului „român“ a fost mult timp un subiect de dispută. Din punctul de vedere al unora, este o invenţie relativ recentă, de aproape 200 de ani. Alţi specialişti şi unele documente medievale arată însă că era folosit de 600 de ani.

Tranquillo Andronico scria în secolul al XVI lea că valachii îşi spun romani, iar un alt italian Francesco della Valle spune în acelaşi secol că ”se denumesc romani în limba lor”. Germanul Johann Lebel spune în 1540 că valahii „se numesc pe ei înşişi romuini”, iar în secolul al XVII lea maghiarul Martinus Szent-Ivany, cunoscând pe românii din Transilvania, dă un exemplu de expresie românească uzuală, dar grăitoare: „Noi sentem di sange Rumena”. Cu alte cuvinte este indubitabil faptul că românii şi-au spus în Evul Mediu „rumâni” sau ”rumena„.  Totodată etnonimul român ar putea fi întâlnit şi la o dată mai timpurie de secolul al XVI lea. De exemplu în poemul german ”Cântecul Nibelungilor„ este atestat un anume duce Ramunc, care venea de undeva dintre Carpaţi şi Prut.

Continuarea, pe Adevarul.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close