Basarabenii care au îndurat deportarea în regimul stalinist au evocat în amintirile lor vremurile teribil de grele pe care le-au trăit. Să fii trimis în pribegie, doar cu ce apuci să pui pe tine şi câteva lucruri mai de preţ, a fost un şoc căruia nu mulţi i-au rezistat.
Supravieţuitorii surghiunului mai aveau să treacă un test:gerul cumplit din Siberia, unde temperaturile coboară până la -70 grade Celsius.
Una dintre ei este Margareta Cemârtan-Spânu, o scriitoare în vârstă de 75 ani care trăieşte la Chişinău. Născută la 19 noiembrie 1942 în satul Mihăileştii Vechi din plasa Râşcani, judeţul Bălţi, Margareta a rămas încă de mică orfană de mamă.
„Viaţa siberiană decurgea încet şi greu. Cel mai tare ne chinuiau foamea şi frigul. Dacă n-ai ce mânca, nu poţi lucra. Dacă nu poţi lucra, nu ai ce mânca. Un cerc vicios din care nu ai nicio ieşire. Căutam vreascuri uscate toamna, le adunam, le legam şi le târâiam până acasă. Iarna era nespus de grea. Decedau bătrânii ca găinile, nesuportând frigurile mari, bolile şi foamea. Toată speranţa era la cartofii pe care-i creşteam pe bucăţica de pământ dată de către colhoz. Mâncam porţia de cartofi cu tot cu coajă, să fiu mai sătulă“, spune pe scurt Margareta, în memoriile sale. Munca silnică se făcea pe stomacul gol", a povestit ea.
Mai mult, pe Historia.
