Antena 3 CNN Actualitate Locale Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic | Anunţul Prefecturii Prahova

Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic | Anunţul Prefecturii Prahova

Operațiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunțat vineri după-amiaza prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susține că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic | Anunţul Prefecturii Prahova
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Alexandra Dima    |    03 Mai 2024   •   17:17

Potrivit prefectului, operațiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate, iar în orele următoare urmează să fie executate operațiuni de compactare a umpluturii.

De asemenea, prefectul transmite că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale.

„Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv, cetățenii sunt rugați să înțeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obișnuit în astfel de proceduri”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Măsura de evacuare a persoanelor rămâne în vigoare. dar aceștia vor putea intra însoțite de personalul de pază pentru a-și verifica bunurile. De asemenea, se mențin restricțiile de circulație, atât pietonale, cât și auto, pe tronsonul respectiv, precum și perimetrul de siguranță.

„Urmează ca în perioada imediat următoare Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și Comitetul Local pentru Situații de Urgență să pună în aplicare concluziile specialiștilor referitoare la măsurile adoptate”, se mai arată în comunicat.

×
Subiecte în articol: judeţul Prahova Slanic Prahova
Parteneri
Româncă, pion important al cartelului de droguri Sinaloa din Spania
x close