Antena 3 CNN Actualitate Inedit Metoda de dat cu banul nu oferă șanse egale de câștig! Descoperirea care va schimba obiceiul celor indeciși

Metoda de dat cu banul nu oferă șanse egale de câștig! Descoperirea care va schimba obiceiul celor indeciși

Un studiu recent arătă că șansele de câștig, la datul cu banul, nu sunt 50% - 50%, așa cum credeam cu toții.

Metoda de dat cu banul nu oferă șanse egale de câștig! Descoperirea care va schimba obiceiul celor indeciși
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    15 Oct 2023   •   02:00

"Cap sau pajură?" ori "cap sau stemă?". Sunt cuvintele ce se folosesc pentru a alege o parte a monedei folosită în datul cu banul, un obicei ce datează încă din vremea romanilor.

Această metodă este folosită pentru că toată lumea presupune că șansele de "ghicire" a părții pe care va cădea moneda aruncată în aer sunt egale pentru ambele tabere.

Oricând avem două opțiuni, care cântăresc la fel, și ne este greu să facem o alegere sau să luăm o decizie, folosim această metodă, lăsând "norocul" să aleagă pentru noi.

Noile studii arată că rezultatul nu prea are legătură cu norocul.

Concluziile unei cercetări bazate pe 350.757 de aruncări

Cercetarea publicată pe site-ul Universității Cornwell arată că, pentru a ajunge la concluzii, au fost analizate nu mai puțin de 350.757 de aruncări cu banul.

O echipă condusă de matematicianul american Persi Diaconis, a decoperit că, atunci când arunci o monedă în aer, generezi o mică vibrație în ea, lucru ce schimbă probabilitățile egale de a cădea pe una dintre părți.

"Conform modelului Diaconis, rotirea face ca moneda să petreacă mai mult timp în aer cu fața inițială cu care a început datul cu banul", au scris autorii studiului.

"Pe cale de consecință, moneda are șanse mai mari de a cădea pe aceeași față cu care s-a început aruncarea ei în aer", au adăugat ei.

Cine are șanse mai mari atunci când dai cu banul

Cu alte cuvinte, dacă datul cu banul începe cu moneda așezată cu „capul” în sus, sunt șanse mai mari ca rezultatul aruncării să fie tot „cap” și nu „pajură”.

Echipa de cercetători a recrutat 48 de persoane care au dat cu banul de 350.757 ori, folosind 46 de monede diferite. Rezultatul a fost că în aproape 51% dintre cazuri – 50,8%, mai precis – moneda a căzut pe aceeași parte cu care a început aruncarea ei în aer.

Acești parametri depind și de diferențele de greutate dintre monede. În plus, cercetătorii au observat că monedele ce nu aveau margini lucioase erau mai inexacte în egalizarea șanselor de câștig la datul cu banul.

×
Subiecte în articol: dat cu banul castig noroc studiu
Parteneri
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!
x close