Antena 3 CNN Actualitate Ioana Mihăilă, pusă sub urmărire de procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor: "Memorandumul a fost avizat de ministrul de Finanțe. Am reușit să vindem vaccinuri"

Ioana Mihăilă, pusă sub urmărire de procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor: "Memorandumul a fost avizat de ministrul de Finanțe. Am reușit să vindem vaccinuri"

Ioana Mihăilă, ministru al Sănătății, USR, în perioada pandemiei, a dat declarații, la DNA, cu privire la dosarul vaccinurilor, iar ulterior a fost pusă sub urmărire.

de Ioana Mircea    |    08 Dec 2023   •   16:18

Update 16.17 Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, a fost pusă sub urmărire de procurorii DNA în dosarul vaccinurilor.

„Ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta Mihăilă Ioana, la data faptei având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave”, a transmis vineri DNA.

Procurorii arată că, în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

DNA susține că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

„În contextul menționat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi inițiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer. Aceste demersuri s-ar fi desfășurat în condițiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, spun procurorii.

Suspectei i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.

Tot vineri, fostul ministrul al Sănătății Vlad Voiculescu a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte) și pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

De asemenea, joi, procurorii DNA au decis urmărirea penală față de fostul premier Florin Cîțu, care este acuzat de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

14.23 Fostul ministru USR al Sănătății, Ioana Mihăilă, a făcut în urmă cu scurt timp declarații de presă la DNA în dosarul vaccinurilor.

"Decizia a fost luată în solidaritate în guvern printr-un memorandum prin care am înștiințat și am informat guvernul referent la obligațiile aferente contractului, dar și referitor la beneficiile pe care acest vaccin le poate aduce. Am informat guvernul printr-un memorandum și am susținut acest contract în momentul acela", a spus acesta.

Citește și: Vlad Voiculescu, acuzații grave în dosarul vaccinurilor: ”Deciziile erau ale domnului Cîțu, numai după ce se consulta cu domnul Iohannis!”

Totodată, ea a precizat că memorandumul a fost avizat de ministrul de Finanțe din acea perioadă și că România a vândut în Danemarca și Irlanda doze de vaccin, aflate în plus în țara noastră.

"A fost avizat de ministrul de Finanțe, memorandumul care a fost prezentat, cu condiția de a propune și o strategie pentru vânzarea vaccinurilor care erau în surplus în 2021, motiv pentru care la o lună distanță am și creat cadrul legal pentru revânzarea vaccinurilor. În mandatul meu am reușit să vindem în Danemarca, Irlanda", a declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă, urmărită penal pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

"În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021, nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, 1130/VIII/3 din 6 decembrie 2023 și 1138/VIII/3 din 8 decembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta:

MIHĂILĂ IOANA, la data faptei având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi inițiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer.

Aceste demersuri s-ar fi desfășurat în condițiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

Suspectei Mihăilă Ioana i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", se arată într-un comunicat al DNA.

×
Subiecte în articol: Ioana Mihăilă dosarul vaccinurilor
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close