Antena 3 CNN Actualitate Ion Predescu, fost judecător al Curţii Constituţionale, a murit

Ion Predescu, fost judecător al Curţii Constituţionale, a murit

Ion Predescu, fost judectător al Curţii Constituţionale în perioada 2004 - 2013, a încetat din viaţă la vârsta de 93 de ani. A fost senator, ministru al Justiţiei în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, profesor de drept şi a participat la redactarea Constituţiei din 1991.

Ion Predescu, fost judecător al Curţii Constituţionale, a murit
de Adrian Iclozan    |    12 Oct 2020   •   16:00

Curtea Constituţională, unde Predescu a fost judecător timp de 9 ani, omagiază personalitatea şi viaţa celui dispărut în următorul document oficial.

"Curtea Constituţională a României anunţă cu profund regret decesul prof.univ.dr. Ion PREDESCU, judecător în perioada 2004 – 2013.

Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București și al Facultății de Litere și Filosofie, domnul Ion PREDESCU va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România.

Avocat din 1952, consilier și director al BCAJ Craiova, senator din mai 1990, membru al Comisiei constituționale a Adunării Constituante, președinte al Comisiei juridice a Senatului și ministru al Justiției (1996), a participat la redactarea Constituției României (1991) și a legilor care au pus bazele statului de drept și democrației constituționale.

A fost membru al Asociației Juriștilor din România și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din Craiova și la Facultatea de Drept a Universității "Spiru Haret" din București, precum și autor a numeroase cărți, articole și studii publicate în revistele de specialitate.

Dovadă a strălucitei sale cariere stau și distincțiile de stat și profesionale conferite de-a lungul timpului, între care pot fi amintite Steaua României în grad de Cavaler, Ordinul Serviciul credincios, Ordinul patriarhal Sfinții Împărați Constantin și Elena, Cetățean de Onoare al municipiului Craiova, omagiat cu Meritul Academic.

Numit judecător al Curții Constituționale în anul 2004 pentru un mandat de 9 ani, a reprezentat un important factor de echilibru, rațiune și înțelepciune, punând în slujba justiției constituționale întreaga sa erudiție, experiență profesională și de viață, dar și calitățile umane deosebite.

Membrii Curţii Constituţionale şi toţi cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu domnul prof.univ.dr. Ion PREDESCU îi vor purta o binemeritată prețuire și o neştearsă amintire. Condoleanţe familiei îndoliate."

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close