Antena 3 CNN Actualitate Jaf de 2,6 milioane de lei, comis de o contabilă la o agenţie de turism din Bucureşti

Jaf de 2,6 milioane de lei, comis de o contabilă la o agenţie de turism din Bucureşti

Contabila unei agenții de turism care a furat din conturile firmei aproape 2.600.000 lei este cercetată penal pentru fals informatic și delapidare.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mar 2024   •   16:50

Femeia, în vârstă de 50 de ani, era persoana autorizată să gestioneze și să dispună cu privire la sumele de bani din contabilitate. Și-a însușit peste 2.600.000 lei din conturile societății, prin întocmirea unor ordine de plată către diverși furnizori ai societății și înlocuirea contului IBAN al acestora cu IBAN-ul personal.

Contabila a făcut, de asemenea, mai multe tranzacții către anumite societăți în valoare de peste 1.200.000 lei și, de asemenea, și-a transferat și sume de bani de peste 400.000 lei către fiul, dar și către soțul ei. De asemenea, a încercat să-și ascundă toate aceste ilegalități anul trecut, prin modificarea unor date informatice din sistemul societății.

Inițial, contabila a fost reținută de către polițiști pentru 24 de ore, iar acum se află sub control judiciar, după ce magistrați au decis să o lase în libertate.

De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparținând bănuitei, evaluat la aproximativ 1.000.000 de lei.

Jaf de 2,6 milioane de lei, comis de o contabilă angajată la o agenţie de turism din Bucureşti

"La data de 14 martie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 5 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și delapidare care a produs consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind de peste 2.600.000 de lei.

În fapt, în perioada 2013 - 2023, o femeie, în vârstă de 50 de ani, în calitate de contabil al unei agenții de turism care presta servicii pe plan intern și internațional, și-ar fi însușit aproximativ 2.600.000 de lei, prin întocmirea unor ordine de plată către diverși furnizori ai societății și înlocuirea contului IBAN al acestora, cu un cont IBAN personal”, transmite Poliția Capitalei.

Totodată, în perioada iunie - iulie 2023, femeia ar fi falsificat mai multe acte contabile dintr-un sistem informatic, prin modificarea fără drept de date informatice, rezultând, astfel, date nereale, pe care aceasta le-ar fi utilizat, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv ascunderea faptului că și-ar fi însușit respectiva sumă.

Din cercetări, s-a mai stabilit că în contul de debitare al bănuitei există 1.768 de retrageri de numerar, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei. De asemenea, ar fi fost efectuate tranzacții la diverși comercianți, în valoare de peste 1.200.000 de lei și ar fi fost redirecționați în alte conturi bancare aproximativ 400.000 de lei, conturi aparținând soțului și fiului bănuitei sau aparținând unor titulari diverși.

În vederea administrării materialului probator, la data de 14 martie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe documente relevante în cauză”, se arată în comunicatul Poliţiei. 

×
Subiecte în articol: contabilă agentie de turism jaf
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close