Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vlad Pascu, trimis în judecată. Acuzaţiile pe care procurorii le aduc tânărului care a provocat accidentul din 2 Mai

Vlad Pascu, trimis în judecată. Acuzaţiile pe care procurorii le aduc tânărului care a provocat accidentul din 2 Mai

Tânărul care, drogat fiind, a provocat un accident la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, a fost trimis în judecată. Dosarul lui Vlad Pascu urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia.

de Cătălina Buzoianu    |    11 Oct 2023   •   13:05

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat astăzi că Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia, dar deocamdată nu a fost stabilit niciun termen de judecată.

Procurorii au mai cerut şi prelungirea arestării preventive pentru Vlad Pascu cu încă 30 zile şi în acest caz urmând să fie stabilit un termen de către instanţă.

Vlad Pascu a condus un autoturism în data de 19 august, pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Citeşte şi: Mama lui Vlad Pascu scapă de arest. A fost plasată sub control judiciar

Tânărul a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

El a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe data de 20 august a fost arestat preventiv de către Judecătoria Mangalia, pentru 30 de zile. Măsura arestului preventiv a fost prelungită cu încă 30 de zile şi în luna septembrie.

De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

×
Subiecte în articol: Vlad Pascu accident 2 mai
Citește mai multe din Justiție
» Vezi toate știrile din Justiție
Cele mai noi știri
Parteneri
x close