Antena 3 CNN Actualitate Legea salarizării unice: Magistraţii dau în judecată guvernul

Legea salarizării unice: Magistraţii dau în judecată guvernul

Legea salarizării unice: Magistraţii dau în judecată guvernul
Sursa foto: curtea constitutionala
21 Apr 2009   •   08:01

Legea salarizării unice provoacă mare nemulţumire printre privilegiaţii actualului sistem de plată al statului. Ultimii care au reacţionat au fost judecătorii, care au dat în judecată Ministerul Muncii, pentru că n-au fost invitaţi la negocieri pe tema legii, ce urmează a îngheţa salariile mari.
Magistraţii sunt supăraţi că s-ar trezi cu salariile îngheţate timp de mai mulţi ani, deoarece sunt consideraţi "bugetari de lux" şi pentru că n-au fost invitaţi la discuţiile de la Ministerul Muncii.
Cu toate acestea, premierul susţine că procesul de negociere va continua. Judecătorul Horaţiu Dumbravă, membru al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a explicat pentru România Liberă că magistraţii înţeleg necesitatea legii, iar principiile le găsesc ?generoase?, dar ar dori să fie chemaţi la negocieri.

Pe de altă parte sindicaliştii arată că deocamdată nu s-a discutat pe domenii.
"Deocamdată am discutat doar despre criteriile după care se va face evaluarea funcţiilor publice. Nu a avut loc nici o discuţie pe Justitie. Mai mult, noi am făcut un protest comun pentru că a existat o lipsă de transparenţă din partea ministerelor Justiţiei, Internelor, Apărării şi Externelor, care au respins ideea unei salarizări unice care să se aplice şi angajaţilor lor, solicitând menţinerea grilelor proprii", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

Legea, prin care se vor anula toate actele speciale de salarizare, va cuprinde prevederi pentru toţi bugetarii din România. După aplicarea acesteia, salariile angajaţilor mai săraci ai statului nu vor mai fi de 50-70 de ori mai mici decât cele ale bugetarilor de lux, ca în prezent, ci doar de 10-15 ori mai mici.
Antena3.ro

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close