Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea va rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis

Liviu Dragnea va rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 13:25 18 Iun 2019 Modificat la 13:25 18 Iun 2019
Liviu Dragnea va rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis
Foto: Facebook/ Liviu Dragnea

UPDATE O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Liviu Dragnea, ca fostul lider al social-democraților să rămână în această unitate de detenție, în regim închis.

După o anumită perioadă, acesta poate să ceară schimbarea regimului de detenție într-un regim semideschis, pentru a beneficia de anumite facilități.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta muncă şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarul. Atunci când iese la plimbare în curtea penitenciarului, este mereu supravegheat. Schimbarea regimului poate fi cerut după ce se execută o cincime din pedeapsă. 

Citește Și Radu Mazăre va sta la Penitenciarul Rahova, în regim închis, până în 2021

----------------------------

Liviu Dragnea află astăzi unde îşi va ispăşi condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Perioada de carantină la Rahova a expirat încă de ieri, însă comisia care îi decide soarta se va întruni abia în cursul acestei zile întrucât toţi angajaţii statului au avut liber în cea de-a două zi de Rusalii.

Surse Antena 3 spun că Liviu Dragnea ar putea ajunge la Jilava, în situaţia în care i se va stabili un regim semideschis de executare a pedepsei. Fostul lider PSD şi-a exprimat şi dorinţa de a ieşi la muncă, la popotă sau la garajul închisorii.

×
x close