Antena 3 CNN Actualitate Locale Cel mai probabil, metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici pe 30 iunie, așa cum a promis premierul Orban. Care este noul termen

Cel mai probabil, metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici pe 30 iunie, așa cum a promis premierul Orban. Care este noul termen

Responsabilii Metrorex pentru linia de metrou din Drumul Taberei anunță că aceasta va fi pusă în funcțiune până la finalul verii. Termenul de 30 iunie promis de premierul Ludovic Orban, cel mai probabil, nu va fi respectat pentru că abia luna viitoare încep probele dinamice.

Cel mai probabil, metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici pe 30 iunie, așa cum a promis premierul Orban. Care este noul termen
Sursa foto: Hepta
28 Mai 2020   •   23:29

Pe șantier, lucrările au fost puțin îngreunate din cauza pandemiei de coronavirus. Unele materiale din import (mai ales cele din China și Italia) au ajuns cu întârziere, dar au fost și probleme cu infiltrațiile de apă, potrivit Radio România Actualități.

”Lucrările sunt aproape de final, la partea de structură acestea sunt gata în proporție de peste 99%, iar la finisaje și instalații 97%. Noi estimăm că probele dinamice vor începe luna viitoare”, a declarat Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex, pentru sursa citată.

Deși responsabilii de proiect din cadrul Metrorex sunt optimiști și spun că până la finalul verii am putea călători pe noua magistrală, sindicaliștii îi contrazic și susțin că e nevoie de 1.000 de angajaţi pentru darea în folosință a liniei.

„Sperăm spre sfârşitul anului, mai vorbim până atunci, să se dea în exploatare Magistrala 5”, a declarat Ion Rădoi, lider al Sindicatului Liber din Metrou (USLM), citat de Mediafax.

Lipsa angajaţilor a generat încă o amânare, potrivit acestuia. „Ne trebuie 1.000 de angajaţi, pentru că vorbim de 10 staţii şi un depou. Nu e simplu să întreţii 10 staţii, la fel şi în cazul depoului. Este destul de mult de lucru în continuare pentru a face recepţia respectivă”, a mai spus Ion Rădoi.

Lucrările la Magistrala 5 de metrou au început în 2011 și aveau termen inițial de finalizare 2015. Magistrala va avea o capacitate maximă 100.000 de călători pe oră în ambele sensuri. Stațiile sunt dispuse la o distanță de aproximativ 600 de metri, spre deosebire de rețeaua veche, la care distanța dintre stații măsoară peste un kilometru.

×
Subiecte în articol: metrou Drumul Taberei
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close