Antena 3 CNN Actualitate Locale "De nouă luni, autoritățile n-au mișcat un pai!" | Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu la 2 Mai, transmite un mesaj înainte de pronunțarea sentinței

"De nouă luni, autoritățile n-au mișcat un pai!" | Tatăl lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu la 2 Mai, transmite un mesaj înainte de pronunțarea sentinței

Un marș al tăcerii, din stațiunea Vama Veche până în localitatea 2 Mai, marchează trecerea a nouă luni de când Vlad Pascu i-a ucis pe Roberta și pe Sebi, în timp ce conducea drogat. Marșul are punctul final chiar pe strada unde au murit cei doi tineri.

de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Mai 2024   •   12:13

Evenimentul numit "Cu 2 mai puțin" a fost programat joi, 2 mai, de la ora 17.

Un obiectiv al inițiatorilor este acela de a trage un semnal de alarmă în legătură cu sistemul care a favorizat tragedia de anul trecut.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi Olariu, a comentat la Antena 3 CNN șirul de evenimente petrecute în cele nouă luni de când fiul său a fost omorât de Vlad Pascu.

"Au trecut nouă luni de când băiatul meu nu mai este și văd că încă nu s-a întâmplat nimic la locul accidentului. Nici un trotuar micuț. Nu știu dacă înseamnă atât de mult o porțiune de 30 - 50 de metri de trotuar.

A început sezonul estival și sunt foarte mulți tineri care fac acel drum din Vama Veche în 2 mai. Văd că autoritățile n-au mișcat nici măcar un pai.

După ce că suntem terminați, își mai bat și joc de noi, lăsând-o acea judecătoare incompetentă să se ocupe de acest caz (...)

Credeți-mă că, dacă i-aș transmite eu ceva acestei judecătoare, nu știu dacă va înțelege. O să mergem pe (data de 9 mai) când va da sentința și sper să facem apel și să judece cineva competent acest caz", a spus Valentin Olariu la Antena 3 CNN.

 

×
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close