Antena 3 CNN Actualitate Locale Profesor luat la bătaie de tatăl unui elev, pentru că i-ar fi agresat copilul, în Prahova

Profesor luat la bătaie de tatăl unui elev, pentru că i-ar fi agresat copilul, în Prahova

Un profesor de la o şcoală din judeţul Prahova a fost bătut ieri după amiază de tatăl unui elev. Acesta din urmă crede că profesorul i-a agresat băiatul.

Profesor luat la bătaie de tatăl unui elev, pentru că i-ar fi agresat copilul, în Prahova
Sursa foto: Gettyimages | skynesher
de Ioana Mircea    |    01 Feb 2023   •   14:23

Bărbatul care l-a bătut ieri pe profesorul fiului său a fost reținut pentru 24 de ore. El ar fi recurs la acest gest după ce profesorul i-ar fi agresat copilul. Totul s-a petrecut la Şcoala Gimnazială Slon, din comuna Cerașu, judeţul Prahova.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Prahova, ieri, în jurul orei 16.15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna, au fost sesizați de către o femeie, în calitate de profesor al unei unități școlare din comuna Cerașu, despre faptul că un alt profesor din cadrul unității ar fi fost agresat de un bărbat.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificări s-a stabilit faptul că profesorul în vârstă de 44 de ani, ar fi fost lovit de un bărbat în vârstă de 63 de ani, tatăl unui elev, acesta susținând că fiul său ar fi fost agresat de către profesorul în cauză.

Citeşte şi: Părinții unui elev de 9 ani au adus animatori în clasă pentru a sărbători ziua copilului. Tatăl micuțului este primar

În urma conflictului, persoana vătămată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea clarificării situației, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și purtare abuzivă, potrivit observatorulph.ro.

×
Subiecte în articol: prahova
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close