Antena 3 CNN Actualitate Locale Rezultatele controalelor în centrele sociale din București: Din 207 verificate, 65 au fost suspendate și șapte închise

Rezultatele controalelor în centrele sociale din București: Din 207 verificate, 65 au fost suspendate și șapte închise

Prefectura București anunță încheierea primei părți a verificării centrelor pentru vârstnici, persoane adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor din București. 201 centre rezidențiale plus 6 clandestine au fost verificate, 65 suspendate și 7 închise.

Rezultatele controalelor în centrele sociale din București: Din 207 verificate, 65 au fost suspendate și șapte închise
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    24 Iul 2023   •   15:22

Controlul a fost efectuat de 5 echipe mixte, în prima săptămână, cărora li s-au mai alăturat încă 3, în cea de-a doua săptămână.

Au fost controlate toate cele 201 centre licențiate existente în București, plus alte 6 centre clandestine, identificate pe parcurs dintre cele licențiate, 104 sunt centre de copii, 75 pentru persoane vârstnice (dintre care 72 licențiate și 3 doar acreditate), 21 centre pentru persoane cu dizabilități și un centru pentru persoane dependente.

Au fost date 65 de măsuri de suspendare și 7 măsuri de închidere.

Au fost aplicate amenzi în valoare totală de de 8.812.500 lei și au fost instrumentate 5 dosare penale.

Citește și: Rezultatele săptămânii de controale la azilele din România. Lista căminelor suspendate de autorități

În perioada imediat următoare, 2 echipe mixte îsi vor continua activitatea, întrucât pe perioada controlului a fost descoperit un număr semnificativ de societăți/asociații care au obținut acreditarea, dar nu s-au licențiat. 

"Vorbim despre 150 de astfel de cazuri, dintre care aproximativ 50 figurează cu personal de specialitate încadrat. Cu sprijinul Poliției Capitalei, pe măsură ce le vom identifica în teren, vom efectua acțiunea de control.

De asemenea, în situațiile în care vom fi sesizați, vom continua identificarea și controlul locațiilor clandestine. Începând cu data de 01.09.2023, reprezentanții echipelor mixte de control care au emis măsuri de suspendare a activității vor monitoriza și relua acțiunile de verificare a centrelor", informează Prefectura București.

×
Subiecte în articol: centre sociale controale București
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close