Antena 3 CNN Actualitate Reacţia lui Ludovic Orban despre scandalul generat de Clotilde Armand în Sectorul 1

Reacţia lui Ludovic Orban despre scandalul generat de Clotilde Armand în Sectorul 1

Criza gunoaielor de la Sectorul 1 ameninţă să zguduie Coaliţia. Situaţia ar putea ajunge pe masa următoarei şedinţe a PNL şi USR PLUS, a anunţat Ludovic Orban. Liderul PNL consideră că Sectorul 1 a ajuns să fie inundat de gunoaie din vina exclusivă a primarului Clotilde Armand care a pornit un război cu firma de salubritate.

Reacţia lui Ludovic Orban despre scandalul generat de Clotilde Armand în Sectorul 1
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    04 Iun 2021   •   17:39

"Faptul că s-a ajuns în situaţia în care s-a ajuns e mai puţin rezultatul unor poziţii ale consilierilor locali ai PNL, ci rezultatul unui conflict care a fost generat încă de la început între primarul Sectorului 1 şi firma de salubritate. Dacă va fi necesar să discutam la nivelul coaliţiei, vom discuta.

În ceea ce ne priveşte pe noi, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, noi ne-am respectat înţelegerile pe care le-am avut. Nu numai în Bucuresti sau în celelate sectoare. Încă de la început relaţia a fost tensionată. Au trecut aproape 5 luni până ce primarul a delegat atribuţiile către viceprimarul PNL", a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, a avut o ieșire nervoasă atunci când a fost întrebată de reporteri despre scandalul munților de gunoaie din Sectorul 1

„Nu am ce comenta”, a insistat ea. 

„Este prioritar în rolul meu. (...) Eu o să fac toate declarațiile necesare, dar acum nu este momentul. Chiar suntem în plină acțiune, toată primăria lucrează la ce avem de făcut și nu este momentul să fac niște declarații. (...) Nu s-a câștigat niciodată un război fără luptă”, a mai spus Clotilde Armand.

Clotilde Armand vrea să declare stare de alertă în Sectorul 1 din cauza "situației sanitare" cauzată de suspendarea colectării gunoiului

Primarul Clotilde Armand a cerut Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Capitalei o adresă prin care să declare "starea de alertă" din cauza situaţiei sanitare din Sectorul 1 cauzată de suspendarea colectării gunoiului de Romprest.

„Am solicitat Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă să înainteze Prefecturii Municipiului Bucureşti o adresă prin care să declare starea de alertă din cauza situaţiei sanitare de pe raza teritorială a Sectorului 1 cauzată de şantajul şi suspendarea colectării gunoiului de către operatorul de salubritate", a scris Clotilde Armand, vineri, pe Facebook.

De asemenea, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a intervenit în scandalul gunoaielor de la Sectorul 1, acolo unde edilul Armand a cerut starea de alertă ca soluție, după ce Romprest a refuzat să mai ridice gunoaiele din stradă.

Citiţi şi: Prefectul intervine în scandalul gunoaielor de la Sectorul 1: "Analizăm posibilitatea declanșării stării de alertă"
 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close