Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu cere intervenție de urgență la un azil al groazei din Mureș | Reacţia ministrului Muncii

Marcel Ciolacu cere intervenție de urgență la un azil al groazei din Mureș | Reacţia ministrului Muncii

Premierul Marcel Ciolacu cere intervenție de urgență la un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice din județul Mureș, după ce i-a fost adus la cunoștință că beneficiarii ar fi supuși unor violențe inadmisibile.

Marcel Ciolacu cere intervenție de urgență la un azil al groazei din Mureș | Reacţia ministrului Muncii
Sursa foto: hepta
de Silvia Preda    |    27 Iul 2023   •   20:21

"Ca urmare a informațiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgență intervenția instituțiilor statului în cazul unor abuzuri și violențe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu'Min, din județul Mureș", a spus premierul Marcel Ciolacu.

Conform informațiilor primite de premier, victimele erau ținute închise și supuse unor acte de violență, necesitând de urgență intervenții medicale.

Oameni nemâncaţi şi neîngrijiţi închişi la subsolul unui azil din Mureş. Primele imagini de la faţa locului

Marcel Ciolacu spune că va monitoriza evoluția evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovații vor fi trași la răspundere.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, solicită Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) cercetarea disciplinară în cazul azilului din Mureș, unde beneficiarii erau agresați și dispune ANPDPD retragerea licenței.

Citeşte şi: Rezultatele controalelor în centrele sociale din București: Din 207 verificate, 65 au fost suspendate și șapte închise

"Situația de la Mureș este intolerabilă", a spus, joi, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, după ce premierul Marcel Ciolacu a fost informat că beneficiarii Centrului de îngrijire și asistență Căsuța Lu'Min ar fi supuși unor violențe inadmisibile.

Ministrul Muncii cere ca vinovații să răspundă.

"Solicit urgent Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situație revoltătoare.

Totodată, am dispus Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) retragerea licenței în cazul Asociației „Re-Min”, centrul „Căsuța Lu’ Min” din comuna Sântana de Mureș, sat Bărdești", a transmis Simona Bucura Oprescu.

Șapte persoane au fost găsite la subsolul azilului din Mureș

Șapte persoane au fost găsite la subsolul azilului din Mureș, unde premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, au cerut intervenție de urgență. Condițiile în care au fost găsite sunt improprii, iar procurorii au fost sesizați de Poliția județeană.

Politiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdești, mai multe persoane sunt ținute în condiții improprii.

Oamenii legii au mers la locul indicat și au constatat că este vorba despre șapte adulți.

„A fost solicitată o ambulanță, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, au fost anunțați și reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș și ai Direcției de Sănătate Publică Mureș, pentru luarea măsurilor legale din competență. Această acțiune are drept scop protejarea vieții și sănătății, oferirea de ajutor și sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilități și vârstnice, care se află în dificultate, în anumite centre de îngrijire”, transmite, joi seara, Poliția Mureș.

În acest caz, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close