Antena 3 CNN Actualitate Cum se apără medicul de familie care a amenințat pacienții cu excluderea dacă nu se vaccinează: ”Mi-au spus că li se implantează cipuri”

Cum se apără medicul de familie care a amenințat pacienții cu excluderea dacă nu se vaccinează: ”Mi-au spus că li se implantează cipuri”

Cristi Popovici
3 minute de citit Publicat la 14:30 13 Ian 2021 Modificat la 14:30 13 Ian 2021
o_1ertku7su1f8hm91gp6gvp1mgpb.jpg

Motivul principal este reacția unor pacienți care au spus nu la vaccinare și argumentele lor nesusținute, care i-au făcut să ia această decizie.

O doamnă, pacientă înscrisă la mine de peste 20 de ani, bolnavă cronică, cu foarte multe afecțiuni, a dat dovadă de multă încredere în mine, în diagnosticele și tratamentele mele, în indicațiile pe care i le-am dat, însă la întrebarea mea, Dacă se va vaccina sau nu, am primit un răspuns rapid NU! Argumentele au fost că a auzit că se moare, că nu toată lumea se vaccinează, că dă reacții adverse, că bagă cipuri în ser, că boala nu există și nu este atât de gravă.

I-am spus că eu m-am vaccinat, a trecut o săptămână și nici la vaccinare, nici după, nu am avut niciun fel de reacție.  Poți să ai încredere în faptul că n-am pățit nimic, sunt argument. N-a răspuns nimic, a plecat fără să o conving.

Asta m-a supărat, dar și faptul că tot ieri (n.r. - marți, 12 ianuarie) am aflat că un coleg de stagiatură, un alt medic de familie, pe care îl cunosc foarte bine, a decedat nu pentru că nu a crezut în virus, ci pentru că nu s-a protejat, mergând pe ideea că vrea să se imunizeze natural. Din păcate, în urma infecției, a decedat", a declarat Cătălin Petrencic la Antena 3. 

Jurământul lui Hipocrate n-are nicio legătură cu gestul meu

La întrebarea ce se va întâmpla cu pacienții pe care i-a refuzat și dacă se încalcă jurământul lui Hipocrate în acest caz, medicul Cătălin Petrencic a răspuns:

"Jurământul lui Hipocrate n-are nicio legătură cu gestul meu. Faptul că au plecat de la mine nu este o noutate. Eu am pornit în sistem cu 2900 de asigurați, unii dintre ei au plecat pentru că erau nemulțumiți din cauză că nu le satisfăceam toate doleanțele, medicamentele pe care le voiau, așa că au plecat la alt medic.

Fiecare își alege medicul de familie. Dar și noi, medicii, avem obligația față de pacienți să avem grijă de ei, să-i protejăm, iar în situația actuală, cum îi putem proteja, dacă nu recomandându-le să se vaccineze. Dacă ei refuză, înseamnă că nu au nevoie de asistență medicală", a continuat Cătălin Petrencic. 

”Nu cred că cei care vor refuza vaccinarea sunt în număr atât de mare, și cred că prin gestul meu un fel de presiune, dar o presiune în sensul bun al cuvântului, le va schimba atitudinea. Faptul că eu m-am vaccinat, că nu am pățit nimic, este un argument solid care cred că le va schimba atitudinea și se vor vaccina. Pentru că trebuie să ne vaccinăm cât mai mulți!”, a concluzionat medicul. 

Decizie fără precedent a medicului de familie. A anunțat că va scoate din listă toate persoanele care refuză vaccinarea

Medicul susține că, potrivit legii, asigurații au obligația să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile sale, spunând că nu poate colabora cu cei care nu au încredere în recomandările sale. 

”ANUNȚ PUBLIC

Asigurații, Conform art 231, alin e), din Legea 95/2006, au obligația "să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului".

Conform acestui articol de lege, ANUNȚ PUBLIC de acum că TOATE PERSOANELE ÎNSCRISE LA MINE CARE REFUZĂ VACCINAREA ANTI-COVID 19, VOR FI SCOASE DE PE LISTA MEA DE MEDIC DE FAMILIE.

Este de neacceptat să continui colaborarea cu pacienții care nu cred în recomandările pe care le fac. Persoanele care refuză vaccinarea, dreptul lor, fac dovada că nu au încredere în mine, în ceea ce spun, în ceea ce le recomand să facă.

În cei 33 de ani de practică am vaccinat mii de persoane, am făcut zeci de mii de inoculări și nu am avut reacții adverse decât foarte puține și minore. Cred în vaccinuri, chiar și în cele nou apărute sau schimbate în acești ani.

Vaccinarea a reprezentat pentru mine partea cea mai importanta a activitații de prevenție. În toți acești ani am avut o singură persoană care a refuzat vaccinarea celui de-al doilea copil și i-am cerut să-i ia fișa și să se mute la alt medic. Ceea ce a și făcut”, scrie medicul pe o rețea socială.

×
x close