Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Justitiei, despre pensionarea fostei șefe DIICOT la 49 de ani: "Este absolut anormal la o vârstă atât de fragedă”

Ministrul Justitiei, despre pensionarea fostei șefe DIICOT la 49 de ani: "Este absolut anormal la o vârstă atât de fragedă”

Ministrul Justiției, Stelian Ion, consideră că pensionarea fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, la 49 de ani este ”absolut anormală”.

Ministrul Justitiei, despre pensionarea fostei șefe DIICOT la 49 de ani: "Este absolut anormal la o vârstă atât de fragedă”
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    16 Iun 2021   •   22:12

"Ca ministru mă interesează legislația să fie una echilibrată. Mă interesează să venim cu propuneri care se fac în așa fel încât magistrații să își dorească să rămână în profesie o perioadă cât mai mare de timp. Este absolut anormal ca la o vârstă atât de fragedă, să spun așa, să ieți la pensie.

Mă gândesc că peste câțiva ani de zile, dacă aș fi fost magistrat, iată, mi-aș fi putut depune și eu cererea de pensionare, ceea ce este peste imaginația mea. Nu mi-aș imagina vreodată o asemenea ipoteză, dar, iată că în România se întâmplă. Ce îmi doresc este, repet, să găsim acele soluții astfel încât, în primul rând, magistrații, ei înșiși să își dorească să rămână în sistem.

Adică să aibă condițiile din punct de vedere logistic asigurate și de curând am început în cadrul unui grup de lucru care va verifica posibilitățile de modificare a Codului de Procedura Civilă, astfel încât să degrevăm instanțele, să accelerăm procesele. Contează foarte mult durata. Toate aceste instrumente să fie la îndemâna magistraților. Iar pe chestiunile legate de pensionare am răspuns de foarte multe ori.

Sunt niște variante în lucru și, până când nu agreăm împreună cu sistemul judiciar și cu Ministerul Muncii și cu colegii din Parlament formula ideală, nu are rost să facem speculații pe această temă", a afirmat Stelian Ion, întrebat miercuri la Palatul Victoria cum vede pensionarea Giorgianei Hosu la doar 49 de ani.

Fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care a demisionat anul trecut după ce soţul său a fost condamnat pentru corupţie, se pensionează la 49 de ani.

Cererea i-a fost admisă de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Data la care Giorgiana Hosu va ieși la pensie va fi 1 iulie, iar propunerea privind eliberarea din funcție urmează să fie transmisă președintelui Klaus Iohannis.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close