Antena 3 CNN Actualitate Modificările Codurilor Penale, pe masa CCR. Decizia a fost amânată de șapte ori până acum

Modificările Codurilor Penale, pe masa CCR. Decizia a fost amânată de șapte ori până acum

Modificările Codurilor Penale, pe masa CCR. Decizia a fost amânată de șapte ori până acum
29 Iul 2019   •   08:41

 Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, luni, decizia pe sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală. 

Potrivit unor oficiali ai CCR, pe 11 iulie judecătorii constituţionali au reuşit să încheie dezbaterile pe aceste sesizări, însă au amânat luarea unei decizii. A fost a şaptea oară când a fost amânat acest caz. 

Sesizările se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. 

Uniunea Salvaţi România a depus, împreună cu PNL, două sesizări de neconstituţionalitate, susţinând că, prin aceste proiecte de lege, se aduc peste 300 de modificări "nocive" Codului penal şi Codului de procedură penală. 

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ''şubrezind politica penală a României'' şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală. 

Şeful statului a menţionat în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale, însă, în procedura reexaminării, Parlamentul a adoptat actul normativ criticat cu depăşirea limitelor fixate de Curtea Constituţională. 

×
Subiecte în articol: coduri penale CCR Klaus Iohannis
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close