Antena 3 CNN Actualitate Numărul obezilor din România este în creştere

Numărul obezilor din România este în creştere

Numărul obezilor din România este în creştere
29 Aug 2008   •   12:23

În România, numărul persoanelor supraponderale şi al celor obeze este în creştere, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet şi Boli Metabolice (FRDBM), cu prilejul relansării programului de educaţie şi informare asupra obezităţii ''ReductoStar''.

Procentul persoanelor supraponderale în ţara noastră este de 50%, iar al celor obeze - 25%. La nivel mondial, numărul obezilor a ajuns la 1,7 miliarde de persoane. Prof. dr. Nicolae Hâncu a spus că obezitatea nu este considerată o boală, pentru că nu este plătită tratarea ei.

Factorii de risc care favorizează această afecţiune sunt factori genetici, factori care ţin de stilul de viaţă - alimentaţie, mişcare - dar şi motivaţia, a spus specialistul.

Referindu-se la gene, prof. dr. Hâncu a atras atenţia că nu este vorba de o singură genă, ci de foarte multe. El a atras atenţia că un factor important îl reprezintă alimentaţia.

„Se mănâncă mult şi neregulat. Aproximativ 80% dintre intelectuali sar peste micul dejun şi mănâncă necontrolat peste zi, mai ales seara”, a explicat prof. dr. Hâncu.

El a adăugat că este necesar să fim atenţi la numărul caloriilor, pentru că acestea se depozitează în zone periculoase.

„Multe alimente au grăsimi ascunse - mezelurile, bânzeturile, produsele de patiserie, îngheţata -, la care se adaugă caloriile din lichide”, a menţionat specialistul.

Alţi factori de risc sunt sedentarismul, numit de englezi ''epidemia silenţioasă'', consumul de alcool, dar şi fumatul şi odihna insuficientă. Prof. dr. Hâncu recomandă somnul înainte de miezul nopţii.

La rândul său, conf. dr. Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Obezitate, a subliniat că obezitatea este o boală cronică, necesitând un management clinic şi un tratament care se face toată viaţa, scăderea în greutate reprezentând aproximativ un sfert din tratament. Ea a spus că tratamentul trebuie monitorizat şi pacientul trebuie evaluat periodic, pentru a-şi menţine greutatea constantă, dar acesta trebuie să fie motivat.

Pe lângă modificarea stilului de viaţă, tratamentul presupune şi o componentă medicamentoasă, între produsele recomandate aflându-se Reductil, care dă senzaţia de saţietate, dar orice tratament trebuie stabilit de specialişti, a subliniat conf. dr. Roman.

Dr. Aurelian Raneti, de la Clinica de Boli de Nutriţie a Spitalului Militar Central, a precizat că obezitatea influenţează şi sexualitatea, apărând probleme de fertilitate - ovar polichistic la femei - arătând că 7% dintre femei suferă de ovar polichistic şi sunt mai puţin fertile. El a subliniat importanţa indicelui de masă corporală, care trebuie să fie între 18 şi 24. Acesta se calculează împărţind greutatea corporală la înălţime (în centimetri).

Dacă indicele de masă corporală este mai mare de 25, atunci persoana suferă de obezitate. Forma cea mai periculoasă de obezitate este cea abdominală.Un fenomen îngrijorător este faptul că se constată o creştere a obezităţii la copii datorată stilului de viaţă lipsei de mişcare a spus medicul.

Dr. Raneti a evidenţiat importanţa programului ReductoStar, care este un program educaţional de reducere a obezităţii. El a spus că în program sunt antrenaţi 120 de medici specialişti, din diferite centre universitare, care oferă informaţii despre riscurile obezităţii şi acordă consultaţii.

De la începerea programului, în 2006, au fost tratate prin acest program 12.000 de persoane, a precizat specialistul, adăugând că pacienţii au fost monitorizaţi şi evaluaţi periodic şi, ceea ce este mai important, programul a fost individualizat.

Agerpres

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close