Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii din sindicatul SNPPC vor majorarea normei de hrană şi a sporului de suprasolicitare neuropsihică

Poliţiştii din sindicatul SNPPC vor majorarea normei de hrană şi a sporului de suprasolicitare neuropsihică

Poliţiştii din sindicatul SNPPC au trimis o solicitare către premierul Nicolae Ciucă prin care au solicitat majorarea normei de hrană şi a sporului de suprasolicitare neuropsihică.

Poliţiştii din sindicatul SNPPC vor majorarea normei de hrană şi a sporului de suprasolicitare neuropsihică
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru
de Georgiana Adam    |    21 Noi 2022   •   13:53

"În calitate de organizație sindicală reprezentativă din punct de vedere juridic la nivelul sectorului de activitate Ordine publică, recunoscută de Tribunalul Municipiului București, în baza Legii nr. 62/2011, Federația noastră - care are în componență circa 40.000 de membri -, apără drepturile și promovează interesele profesionale, sociale și economice ale polițiștilor și personalului contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.  

Având în vedere faptul că, în prezent, are loc proiecția bugetară aferentă anului 2023,  vă adresăm următoarele solicitări, care privesc drepturile/interesele familiei noastre ocupaționale:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce privește Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională;
  • majorarea normei de hrană, pentru familia noastră ocupațională, conform legii, prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor de consum, așa cum aceștia au fost stabiliți de INS;
  • indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, și actualizarea cuantumului acestora în raport cu majorarea soldei de grad/salariului de funcţie al militarilor/poliţiştilor în activitate, conform Legii nr. 223/2015 (varianta inițială), pentru a acoperi inflația galopantă din cursul acestui an, având în vedere faptul că prețurile principalelor utilități și produse de consum au crescut cu peste 50% față de anul anterior;
  • majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de Legea-cadru 153/2017, la cuantumul permis prin acest act normativ, de 25%, pentru a  eficientiza activitatea Poliției judiciare și a celorlalți polițiști care desfășoară activități în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.

În acest sens, vă propunem o întâlnire bilaterală, în cursul lunii curente, pentru a detalia revendicările noastre", se arată în scrisoarea trimisă de Sindicatul SNPPC către premierul Nicolae Ciucă.

×
Subiecte în articol: SNPPC Poliția Română
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close