Antena 3 CNN Actualitate Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, are COVID-19

Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, are COVID-19

Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a anunțat marți prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, că a fost depistat cu COVID19. Edilul susține că a făcut testul după ce a avut febră și nu a mai simțit gustul pastei de dinți.

Primarul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, are COVID-19
Sursa foto: Facebook/ Antal Arpad
de Dan Gabor    |    29 Sep 2020   •   21:30

„Ieri am avut febră, iar în această dimineaţă (marți dimineața-n.r.) nu am simțit gustul pastei de dinți. Deoarece acestea sunt simptome ale infecției cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puțin slăbit, dar per total sunt bine. Mâine mă duc la spital pentru o nouă examinare și bineînțeles că voi urma recomandările medicilor”, a scris Antal Arpad pe Facebook.

Edilul îi îndeamnă pe oameni să respecte regulile de prevenire.

„Numărul infecțiilor este în creștere, așa că îndemn pe toată lumea să respecte regulile de prevenire”, a scris primarul, potrivit Mediafax.

Antal Arpad: Cer medicilor confirmați pozitiv să își facă numele public!

După ce zeci de cadre medicale au fost diagnosticate recent cu noul COVID-19, Antal Arpad, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, a cerut medicilor să își facă numele public, pentru ca toți cei care au luat contact cu ei să poată lua toate măsurile necesare prevenirii și combaterii virusului.

”În legătură cu situația de la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, am solicitat personalului medical în cauză, care a fost testat pozitiv pentru coronavirus, să-și anunţele numele public. Sper sincer că acest lucru se va face cât mai curând posibil, pentru a elimina temerile oamenilor și pentru a restabili încrederea comunității.


Cred că aceasta ar fi atitudinea lor corectă și responsabilă acum. Combaterea acestei epidemii necesită fapte, fapte precise, clare. Nu căutăm un țap ispășitor, dar dorim ca persoanele care au fost în contact cu cei infectați să poată să îşi protejeze părinții, copiii și pe cei apropiaţi. În mod normal, nu aș cere-o în mod public, dar acum există o situație de urgență, iar siguranța și sănătatea comunității trebuie să fie în primul plan!”, a scris atunci Antal Arpad pe aceeași rețea de socializare.

×
Subiecte în articol: Antal Arpad COVID-19
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close