După ce polițiștii și-au cerut drepturile în stradă, astăzi, profesorii se pregătesc să protesteze din nou la ușa Guvernului.
Dascălii cer salarii mai mari și spun că abia reușesc să se descurce de la o lună la alta, fiind nevoiți, de cele mai multe ori, să renunțe la îmbrăcăminte și alimente.
"Este vorba despre 1.000 de sindicaliști, din București, Giurgiu și Ilfov, care se vor afla în Piața Victoriei, în fața Guvernului României.
Dacă vrem să atragem tinerii către sistemul de învățământ și dacă vrem să-i păstrăm pe colegii care încă lucrează în domeniu, trebuie să le oferim o motivație din punct de vedere financiar.
Ne-am săturat să facem parte din singurul domeniu bugetar în care nu se acordă sporuri pentru condiții de muncă sau pentru complexitatea muncii, în timp ce în alte domenii se acordă foarte ușor.
Este imposibil să te descurci cu astfel de salarii, nu este normal să avem debutanți cu studii superioare, care primesc 2.400 de lei.
Nu mai avem oameni motivați! Nu mai vin tineri către sistemul de învățământ, pentru că nu au niciun fel de motivație", a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", la Antena 3 CNN.
În timp ce profesorii protestează, la masa Guvernului vor fi discutate, după săptămâni întregi de amânări, Legile Educației, care nu sunt lipsite de critici.
Biserica a avut o poziție dură și a cerut scoaterea paragrafului care face referire la diversitatea de gen.
Mai mult, cultele religioase au cerut introducerea religiei ca probă opțională la Bacalaureat.