Radu Tudor a estimat că Hellvig se va întoarce, după un interval de timp nu foarte lung, în zona deciziilor importante din România.
După demisia lui Eduard Hellvig, interimatul urmează să fie asigurat de prim-adjunctul directorului SRI, Răzvan Ionescu.
"Sper ca asta să fie formula care va rămâne la conducerea Serviciului Român de Informații pe tot parcursul anului 2023 și mai departe, în 2024. De ce spun lucrul acesta: cred că e nevoie de o majoritate foarte puternică, una care să genereze noile structuri și noile funcții de conducere în România. Urmează un an electoral extrem de intens: alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Citește și: Eduard Hellvig demisionează de la șefia SRI: "Am discutat deschis cu președintele României!"
Interpretez natura gestului fără precedent făcut de Eduard Hellvig ca o dorință de neutralitate și de independență în raport cu anul electoral care urmează.
Nimeni, niciodată n-a mai făcut un astfel de gest - să se retragă dintr-o poziție atât de importantă, dar cred că în perioada următoare Serviciul Român de Informații va fi condus bine, neutru și independent de către generalul Răzvan Ionescu, primul adjunct al directorului SRI.
Evident că, pentru democrația românească, mandatul lui Hellvig reprezintă, probabil, cea mai solidă contribuție la consolidarea drepturilor și libertăților.
Radu Tudor: "Eduard Hellvig a readus 'în cazarmă' SRI!"
După o perioadă extrem de complicată, în care Serviciul a fost implicat în scandaluri, a avut parte de acuzații publice, în care au existat inclusiv imixtiuni politice, Eduard Hellvig a reușit nu doar 'să readucă în cazarmă' Serviciu Român de Informații de prin toate zonele politice, ci să-l și reorienteze spre natura lui constituțională, către munca de intelligence, nu către justiție, nu către politică, nu către alte zone în care SRI-ul nu avea ce căuta.
Iar în momentul de față, SRI-ul are o cotă foarte bună printre serviciile aliate din NATO. Am avut parte de multe vizite din partea șefilor MI6, FBI și din alte servicii NATO. Ne vom uita cu mare atenție după, probabil, un an sabatic pe care și-l ia Eduard Hellvig, la viitoarea lui carieră.
Pentru că eu cred că un om cu convingeri atât de profund democratice nu trebuie și nu poate să stea prea mult deoparte de deciziile mari ale statului român", a comentat Radu Tudor la Antena 3 CNN.