Antena 3 CNN Actualitate Noi reguli pentru românii care vor să plece în vacanţă în Germania

Noi reguli pentru românii care vor să plece în vacanţă în Germania

Persoanele care călătoresc în Germania trebuie să aibă în vedere că această ţară are încă în vigoare restricții legate de Covid-19 valabile până pe data de 31 ianuarie 2023. Iată ce măsuri au caracter obligatoriu.

Noi reguli pentru românii care vor să plece în vacanţă în Germania
Sursa foto: Pixabay.com
de Claudia Popovici    |    28 Noi 2022   •   19:12

Regulamentul privind regulile de intrare în Germania a fost prelungit de Consiliul de Miniștri şi are în vedere, printre altele, carantina şi purtarea măştii.

Mai exact, măștile FFP2 sunt obligatorii pe trenurile de lungă distanță, cum ar fi ICE şi Intercity, dar nu şi în avioane

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani şi personalul feroviar pot purta măşti chirurgicale obișnuite în loc de măşti FFP2.

Măștile trebuie purtate şi în spitale, cabinete medicale şi case de bătrâni.

Deoarece Germania este un stat federal, landurile pot modifica cerințele sanitare prin reglementare. De exemplu, Bavaria intenţionează să elimine obligația de a purta măşti în transportul public, notează DCNews, citând bundesregierung.de și ziarulromanesc.de.

Carantină în Germania

Persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 ar trebui să fie supuse unei izolări obligatorii de 5 zile. Persoanele care suferă de Covid pot părăsi locuinţa cu condiţia să poarte o mască de protecţie.

Cerințe de testare şi vaccinare în Germania

Călătorii în Germania nu trebuie să prezinte certificate de vaccinare Covid, un rezultat negativ al testului sau un certificat de recuperare. Cu toate acestea, reglementările de carantină pentru persoanele care se întorc din zonele cu mutații de coronavirus sunt menținute . Definiția persoanei vaccinate a fost, de asemenea, schimbată.

Cine este considerat complet vaccinat în Germania

- după trei doze de vaccin (ultima doză de vaccin care trebuie administrată la cel puţin trei luni după a doua doză),

- după primirea a două doze de vaccin PLUS după obținerea unui test de anticorpi pozitiv înainte de prima vaccinare PLUS după infecția cu SARS-CoV-2 confirmată prin PCR înainte de a doua doză de vaccin sau

- după administrarea a două doze de vaccin PLUS după infectarea cu coronavirus confirmată prin PCR, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin. După efectuarea testului trebuie să treacă 28 de zile.

După cum a raportat Ministerul Federal al Sănătăţii, pentru a menține statutul complet vaccinat, persoanele care au fost vaccinate de două ori fără infecţie confirmată cu SARS-CoV-2 pot face o vaccinare de rapel.

×
Subiecte în articol: atenţionare călătorie reguli Germania
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close