Antena 3 CNN Actualitate Religie A doua zi de Paști. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

A doua zi de Paști. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

A doua zi de Paști. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci
02 Mai 2016   •   11:52

Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.

În această zi, are loc aşa-numita”umblare cu pască”, adică vizitarea rudelor apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. Se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului, notează crestinortodox.ro.

O altă tradiţie specifică Lunii Albe este stropirea cu apa. Se spune că acest ritual are la origine povestea despre o fată evreică ce a leşinat la auzul veștii învierii lui Hristos, fiind readusă în simţiri de nişte tineri ce au stropit-o cu apă. În Transilvania, tinerele fete sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale. Acestea, la rândul lor, le oferă băieţilor de băut şi câteva mici daruri.

×
Subiecte în articol: pasti Tradiţii şi obiceiuri
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close