Antena 3 Actualitate Religie Calendar ortodox 7 ianuarie. Ce fel de oameni sunt cei care poartă numele Sfântului Ion

Calendar ortodox 7 ianuarie. Ce fel de oameni sunt cei care poartă numele Sfântului Ion

de Georgiana Adam    |    07 Ian 2021   •   02:30
Calendar ortodox 7 ianuarie. Ce fel de oameni sunt cei care poartă numele Sfântului Ion
Sursa foto: Hepta

Calendar ortodox 7 ianuarie. Mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi din România pe 7 ianuarie, zi în care este prăznuit Sfântul Ion. Peste două milioane de români poartă nume derivate din Ion.

Sfântul Ion mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana.

Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.

Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment.

Calendar ortodox 7 ianuarie. Semnificaţia numelui Ion

Cele care poarta numele "Ioana" sunt persoane practice. Sunt foarte bine organizate şi au adevărate calităţi de conducători. De asemenea, persoanele care poartă acest nume sunt optimiste şi spontante.

Cei care poartă numele "Ion" sunt oameni oneşti, stabili, familişti şi foarte responsabili. Iubesc siguranţa unui cămin şi înţeleg pe deplin ce înseamnă respectul faţă de părinţi. La rândul lor, ca părinţi, sunt înţelegători, corecţi şi ştiu să îşi câştige respectul copiilor.

Atât femeile, cât şi bărbaţii care poartă numele Sfântului Ion sau derivate din acesta, sunt oameni tăcuţi şi ruşinoşi, însă sunt creativi şi au o latură artistică ascunsă pe care o pot scoate la iveală sau nu.

Calendar ortodox 7 ianuarie. Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

"Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu.

Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei.

Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său.

Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin".

Calendar ortodox 7 ianuarie. Tradiţii şi obiceiuri la români

Pe 7 ianuarie, este bine să petreci și să râzi. Cine nu se bucură azi, va fi nefericit tot anul.

Mare atenție, la petrecere nu se bea vin roșu, deoarece această băutură amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței. Se bea vin alb, sfințit la Biserică.

De Sf Ion nu se stinge candela! Aceasta arde pentru bunăstare în familie. În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.

Nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor.

Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion "se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.

×
Subiecte în articol: Sf Ion Sfantul Ion calendar ortodox

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close