Antena 3 CNN Actualitate Religie Când se fac mucenicii | Ziua în care se deschid porțile Raiului și se împarte pentru sufletul celor adormiți

Când se fac mucenicii | Ziua în care se deschid porțile Raiului și se împarte pentru sufletul celor adormiți

În fiecare an, gospodinele din întreaga țară respectă tradiția și se străduiesc să prepare cei mai gustoși mucenici, pentru a-i avea pe masă în ziua în care se spune, potrivit credinței populare, că se deschid porțile Raiului.

Când se fac mucenicii | Ziua în care se deschid porțile Raiului și se împarte pentru sufletul celor adormiți
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Mar 2024   •   08:00

Mucenicii reprezintă un preparat tradițional românesc, fiind realizați din aluat și modelați diferit în funcție de fiecare zonă a țării.

Cele mai cunoscute rețete se referă la mucenicii muntenești și moldovenești.

Mucenicii muntenești se fac dintr-un aluat simplu, de post, fiind modelați în forma cifrei 8 și apoi fierți în apă cu zahăr.

Pe de altă parte, mucenicii moldovenești se prepară dintr-un aluat care include ouă, lapte și unt, fiind copți în cuptor și unși apoi cu miere, peste care se presară nucă.

Acest obicei este legat de prăznuirea celor 40 de Mucenici din Sevastia, soldați creștini din Capadocia, aflați în slujba împăratului roman Licinius.

Aceștia au fost martirizați în anul 320, după ce au mărturisit că sunt creștini, fiind supuși la multe chinuri.

Ei au fost ținuți în temniță timp de 8 zile, de aici și forma mucenicilor, apoi bătuți cu pietre și aruncați în apa înghețată a unui lac de la marginea orașului Sevastia.

Pe mal, persecutorii pregătiseră băi calde, pentru cei care declarau că renunță la creștinism. 

Se spune că unul dintre cei 40 de Mucenici a ieșit din apă și a declarat că renunță la creștinism, însă a murit imediat după ce a intrat în baia caldă.

Atunci, unul dintre gardieni, pe nume Aglaius, a văzut o lumină puternică și strălucitoare. El a intrat apoi în apa rece a lacului, iar numărul mucenicilor a rămas, astfel, patruzeci.

Când se fac mucenicii?

Mucenicii se pregătesc, în fiecare an, pentru data de 9 martie, ziua în care biserica îi pomenește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia.

Menirea mucenicilor este aceea de a fi împărțiți, motiv pentru care este important să fie duși în această zi la biserică, pentru a fi sfințiți.

În unele zone ale țării, mucenicii sunt numiți în mod diferit. De exemplu, aceștia mai sunt numiți Sfințișori, Brădoși sau Sfinți. 

În ziua Mucenicilor, potrivit credinței populare, se deschid porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea sfinților, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși.

Se mai spune că în această zi, toate rugăciunile pentru sufletul celor adormiți sunt ascultate de Dumnezeu.

De asemenea, se spune că ziua mucenicilor încheie sezonul cu vreme capricioasă, lăsând loc zilelor calde de primăvară.

×
Subiecte în articol: mucenici martie sfinti traditie
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close