Antena 3 CNN Actualitate Religie Descoperire uriașă pentru creștinătate! S-a descoperit locul unde s-a născut şi a trăit un apostol apropiat lui IIsus

Descoperire uriașă pentru creștinătate! S-a descoperit locul unde s-a născut şi a trăit un apostol apropiat lui IIsus

Descoperire uriașă pentru creștinătate! S-a descoperit locul unde s-a născut şi a trăit un apostol apropiat lui IIsus
Sursa foto: Foto: ro.wikipedia.org
07 Aug 2017   •   19:11

Arheologi israelieni şi americani cred că au găsit locul unde s-a născut şi a trăit apostolul Petru şi alţi doi apostoli care l-au însoţit pe Iisus pe malul lacului Tiberiada, în regiunea de nord a Israelului, a precizat un membru al echipei de cercetare pentru AFP, luni. 

Mordehai Aviam de la Kinneret College, un institut universitar situat pe malul lacului Tiberiada, crede că cele două campanii de săpături pe care le-a realizat împreună cu colegii americani au dus la descoperirea localităţii romane antice Julias. Potrivit istoricului roman Iosif Flavius, Julias a fost construită în jurul anului 30 pe ruinele aşezării Betsaida, un sat de pescari de pe malul lacului Tiberiada, unde, potrivit Evangheliilor, Petru, fratele lui, Andrei, şi Filip, trei dintre cei 12 apostoli, s-au născut şi au trăit. 

Arheologii încercau de mult timp să localizeze Julias luând în calcul trei situri diferite. 

Unul dintre aceste situri, singurul în care se făcuseră săpături şi identificat ca un "candidat valabil", potrivit lui Mordehai Aviam, este acum pus sub semnul întrebării în urma excavărilor recente efectuate pe unul dintre cele două situri neexplorate, a adăgat acesta. 

Arheologii au ajuns cu săpăturile până la nivelul perioadei romane. "Am scos la iveală fragmente ceramice, monede, precum şi urmele unei băi publice, ceea ce demonstrează că nu este vorba de un sătuc, ci de localitate care ar putea fi Julias", spune arheologul. 

Dovezile găsite ne fac să credem că acest sit ar putea fi situat pe amplasamentul aşezării Betsaida, a adăugat acesta. 

Mordehai Aviam speră că viitoarele săpături care vor permite explorarea până în perioada iudaică îi vor confirma presupunerile. 

Situl nu va fi deschis deocamdată publicului, a mai spus acesta.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Iisus arheologi Israel
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close