Antena 3 CNN Actualitate Religie Un mister de 500 de ani care înconjura o carte de rugăciuni a fost elucidat

Un mister de 500 de ani care înconjura o carte de rugăciuni a fost elucidat

Un mister din spatele unei cărţi de rugăciuni vechi a fost elucidat după aproape 500 de ani: deşi plutea la vedere, nimeni nu se gândea să se uite acolo.

Un mister de 500 de ani care înconjura o carte de rugăciuni a fost elucidat
Sursa foto: Kate McCaffrey/Twitter
de Georgiana Adam    |    28 Iul 2023   •   16:00

Misterul din spatele unei cărţi de rugăciuni vechi şi importante istoric a fost rezolvat de experţi după peste patru secole.

O carte religioasă importantă, tipărită în 1527, şi despre care se credea că nu mai există a fost observată într-un loc în care nu se aştepta nimeni, mai exact undeva "la vedere".

Secretul a fost elucidat după ce experţii au făcut legătura între cartea de rugăciuni şi un portret celebru al lui Thomas Cromwell.

Potrivit istoricilor, cartea lui Cromwell, "Book of Hours" din 1527, ar fi singurul obiect din faimoasele portrete din Anglia ale dinastiei Tudor care a supraviețuit până în prezent.

Cartea lui Cromwell, considerată singurul obiect din orice tabloul din epoca Tudorilor care a supraviețuit până azi

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ea a fost prezentată de pictorul Hans Holbein, de la curtea lui Henric al VIII-lea, în portretul omului de stat și consilier regal.

Este al treilea exemplar al aceleiași cărți care a fost deținută și de soțiile lui Henric al VIII-lea, Ecaterina de Aragon și Anne Boleyn.

Kate McCaffrey, curatorul asistent la Castelul Hever din Kent, a făcut legătura în 2021, când a descoperit că cele două femei aveau copii ale aceleiași cărți de rugăciuni.

Ulterior, ea a descoperit şi cel de-al treilea exemplar al cărții "Book of Hours" la Biblioteca Wren de la Trinity College, Cambridge, pe care l-a primit în august 1660.

O echipă de experți, printre care se numără istoricul Tracy Borman, a analizat dovezile care i-au făcut să creadă că este vorba de aceeași carte din tabloul lui Holbein și că i-a aparținut lui Cromwell.

Istoricii spun că este pentru prima dată când au făcut o legătură între cele trei cărți de rugăciune.

Aşadar, această carte valoroasă a fost imortalizată în una dintre cele mai faimoase picturi din Anglia, aflate într-o bibliotecă din Cambridge.

"Este emoționant să faci parte din rezolvarea acestui mister vechi de peste 400 de ani", a precizat curatorul castelului Hever, Alison Palmer, potrivit bbc.com

Cartea de rugăciuni a lui Cromwell va fi expusă la Castelul Hever până în luna noiembrie.

Istoric: "Rezolvarea unui mister de aproape 500 de ani - am descoperit Cartea Orelor a lui Thomas Cromwell"

"Rezolvarea unui mister de aproape 500 de ani", scrie istoricul Kate McCaffrey, pe pagina de Twitter.

"Am descoperit Cartea Orelor a lui Thomas Cromwell... și este cartea pictată pe biroul lui Cromwell de Hans Holbein cel Tânăr în celebrul său portret al lui Cromwell!!", se arată în postare.

"Book of Hours" este o carte de rugăciuni creștine care au fost folosite pentru a se ruga la orele canonice. 

Ca orice manuscris, fiecare carte de ore este unică într-un fel sau altul, dar majoritatea conțin o colecție similară de texte, rugăciuni și psalmi, adesea cu decorațiuni adecvate, pentru devotamentul creștin.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close