Antena 3 CNN Actualitate Religie Moșii de toamnă 2018. Ce semnificație are această zi

Moșii de toamnă 2018. Ce semnificație are această zi

Moșii de toamnă 2018. Ce semnificație are această zi
27 Oct 2018   •   10:21

Moşii de toamnă 2018 - Sâmbătă, 3 noiembrie, este ziua „Moşilor de toamnă”, în care se face pomenirea celor adormiţi, aşa cum îi numeşte Biserica pe cei trecuţi în nefiinţă.

"Moşii de toamnă" sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie în fiecare an. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.

„Moşii de toamnă” se sărbătoresc în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie. Tradiţia spune că astăzi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.

Ținând seama că nu știm unde se află cei morți, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât și pentru cei din rai.

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință. Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close