Antena 3 CNN Actualitate Religie Papa Francisc în România. Evenimentul major care se va întâmpla la Blaj, în prezența Suveranului Pontif

Papa Francisc în România. Evenimentul major care se va întâmpla la Blaj, în prezența Suveranului Pontif

Papa Francisc în România. Evenimentul major care se va întâmpla la Blaj, în prezența Suveranului Pontif
Sursa foto: foto: Marian Stănescu
02 Iun 2019   •   08:22

Papa Francisc în România. Episcopii martiri beatificaţi duminică de către Papa Francisc vor fi cinstiţi şi înscrişi astfel în calendarul Bisericii Greco-Catolice, în 2 iunie, data în care au fost declaraţi fericiţi de către Suveranul Pontif. 

Papa Francisc în România."După încheierea procesului canonic de beatificare se poate continua cu procesul canonizării. Sunt nişte reguli foarte clar stabilite - este foarte importantă verificarea unei minuni în această perioadă. Sunt multe elemente care sunt avute în vedere, dar una dintre cele mai importante este, tocmai, înfăptuirea unei minuni. Este fundamental ca la (...) cât de complexă este cauza de canonizare, pentru că nu este simplu să verifici dacă o vindecare este rezultatul unei lucrări miraculoase din partea lui Dumnezeu sau este ceva care s-a petrecut ca urmare a tratamentelor, intervenţiei medicilor. De aceea, în verificarea unei minuni este implicată o echipă care include şi medici, şi specialişti în psihologie, în psihiatrie, alţi oameni de ştiinţă, alături de teologi şi preoţi. Pentru noi, însă, beatificarea aduce această certitudine, a recunoaşterii sfinţeniei lor. Faptul că sunt declaraţi fericiţi înseamnă că sunt sfinţi şi ei vor fi introduşi în calendarul Bisericii Greco-Catolice, în România. În 2 iunie, ziua beatificării", a declarat, pentru AGERPRES, vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Barta. 

Papa Francisc în România. Beatificarea celor şapte episcopi este dorită de Biserica Greco-Catolică de foarte mult timp. 

Papa Francisc în România. "Este adevărat că procesul de beatificare s-a desfăşurat pe o perioadă de două decenii, înfruntând dificultăţi, analizând un volum imens de documente de arhivă, dar pentru noi, cei din Biserica Greco-Catolică, jertfa acestor episcopi era binecunoscută. Prin urmare, acum se împlineşte o dorinţă intensă pentru care noi ne-am rugat în toată această perioadă. Mă gândesc la episcopul Ioan Suciu, care, în Catedrala din Blaj, fiind deja persecutat înainte de arestare, spunea cu cuvinte profetice că 'va veni un timp în care oameni din toată lumea vor veni la Blaj pentru a se închina la altarele martirilor'. Iată că această profeţie s-a împlinit", a afirmat Cristian Barta. 

Papa Francisc în România. El a subliniat că cei şapte episcopi martiri au refuzat să facă orice compromis, cu toate că au fost supuşi unui tratament nedemn, injust şi incorect din partea autorităţilor. Preotul a amintit că generaţia Cardinalului Iuliu Hossu, episcopilor Alexandru Rusu, Valeriu Traian Frenţiu, a fost implicată în acei ani care au condus la realizarea Unirii în 1918. 

Papa Francisc în România. "Iuliu Hossu, atunci când a fost numit cardinal (în 1969 - n.r.), a refuzat să părăsească România, spunând că locul lui este alături de turma sa, de preoţi, de credincioşi, de poporul român, în general. El a înţeles că rolul păstorului este alături de turmă. (...). Biserica Greco-Catolică a străbătut efectiv un drum al crucii, dar un drum al crucii care a condus la lumină - acum, celebrăm beatificarea", a spus preotul. 

Papa Francisc în România. În opinia acestuia, ceremonia de beatificare reprezintă un eveniment "plin de har" şi şi-a exprimat "profunda gratitudine" pentru prezenţa la Blaj a Papei Francisc. 

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close