Antena 3 CNN Actualitate Religie POSTUL PAȘTELUI. A mai rămas puțin timp până la Postul Paștelui. Ce trebuie să faci

POSTUL PAȘTELUI. A mai rămas puțin timp până la Postul Paștelui. Ce trebuie să faci

POSTUL PAȘTELUI. A mai rămas puțin timp până la Postul Paștelui. Ce trebuie să faci
Sursa foto: foto: Pixabay.com
07 Feb 2019   •   18:37

Anul acesta, Postul Sfintelor Paști începe pe 11 martie, iar Paștele va fi sărbătorit în 28 aprilie, potrivit calendarului ortodox. În această perioadă nu se fac nunți.

Postul Pastelui are loc inaintea Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si este cel mai lung si mai aspru dintre toate cele patru posturi importante. Oamenii mai numesc acest post si Postul Mare. Postul Mare dureaza patruzeci de zile, la care se adauga saptamana Patimilor.

Motivul principal al postirii in Postul Pastelui era pregatirea catehumenilor care urmau sa fie botezati de Pasti si sa intre in biserica. Totusi, Postul Pastelui a devenit absolut firesc o perioara de pregatire spirituala pentru toti crestinii sa sarbatoreasca Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Tinand seamana ca Postul Mare aduce aminte de postul celor 40 de zile tinute de Mantuitor inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) a fost numit si Paresimi. In primele secole se obisnuia sa se posteasca doar in Vinerea Patimilor, sau doar doua zile inainte de Pasti sau o saptamana.

Continuarea, pe Ortodoxia.me.

×
Subiecte în articol: postul Pastelui
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close