Antena 3 CNN Actualitate Religie Ritualul de 5 zile către Sfântul Ciprian pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor. Semnele care îţi arată că ţi s-au făcut vrăji

Ritualul de 5 zile către Sfântul Ciprian pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor. Semnele care îţi arată că ţi s-au făcut vrăji

Ritualul Sfântului Ciprian este unul dintre cele mai puternice ritualuri pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor. Acesta durează doar cinci zile, iar efectele sunt imediate.

Ritualul de 5 zile către Sfântul Ciprian pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor. Semnele care îţi arată că ţi s-au făcut vrăji
Sursa foto: Pexels.com
de Georgiana Adam    |    28 Iun 2022   •   16:47

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie.

Sfântul Ciprian a fost filozof şi vrăjitor vestit în Antiohia Siriei, de neam era din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, fiind dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon.

A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli.

În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit.

Semnul care îţi arată că ţi s-au făcut vrăji

Pentru persoanele superstiţioase, orice semn poate înseamna ceva. Sunt foarte multe persoane care se tem de vrăji, blesteme şi farmece şi tocmai de accea, orice semn ciudat poate fi un motiv pentru care să creadă că cineva a intervenit în vieţile lor prin intermediul unor forţe nevăzute.

Există, totuşi, nişte semne care te pot duce cu gândul la magia neagră. De exemplu, dacă observi că eşti lovit din toate părţile de nereuşite, într-un timp foarte scurt, poate fi vorba despre posibile vrăji sau farmece.

Totodată, dacă ai senzaţia că eşti urmărit sau că cineva te priveşte şi îţi urmăreşte toate mişcările, la fel poate fi vorba despre o astfel de magie neagră. 

Mai mult decât atât, deşi eşti într-o stare psihică şi fizică perfectă, ai anumite slăbiciuni sau o stare de rău greu de justificat, poate fi iarăşi un semn.

Un alt semn poate fi şi acela în care nu suporţi mirosul de tămâie sau nu poţi efectiv să participi la slujbele religioase.

Cum se pot dezlega farmecele

Singura modalitate prin care farmecele pot fi dezlegate este prin întoarcerea la credinţă. Această întoarcere spre Iisus Hristos constă în spovedanie, pocăinţă şi Sfânta Împărtăşanie.

"Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.

Ritualul de 5 zile al Sfântului Ciprian pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor

Ritualul de 5 zile al Sfântului Ciprian pentru alungarea vrăjilor şi farmecelor este un ritual simplu către Sfântul Ciprian. 

Pentru realizarea acestui ritual, ai nevoie de o lumânare albă pe care să o ungeţi cu mir sfinţit. 

Se aprinde lumânarea şi se rostesc următoarele cuvinte: "Sfinte Cipriane îţi ofer această lumină de la această lumânare şi te rog să mă ajuţi să mi se desfacă toate vrăjile şi legăturile care au fost puse asupra numelui meu, asupra trupului meu, asupra sufletului meu. Amin!"

Apoi, se citeşte rugăciunea Sfântului Ciprian de 9 ori în fiecare zi, dar şi psalmul 91.

Rugăciunea Sfântului Ciprian pentru desfacerea magiei

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție!

Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești.

Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice.

Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în Cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă au venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă au venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare! Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge acum lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l, cu toți ai casei lui, de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău, cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru Sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci.

×
Subiecte în articol: farmece vraji Sfântul Ciprian
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close